La mulţi ani, Armatei Române!

Ziua de 25 octombrie este declarată, începând cu anul 1959, Ziua Armatei. Cu acest prilej, se aniversează victoria finală pentru eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia hortystă.

Bistriţa dedică acestei sărbători o serie de manifestări care includ simpozioane, spectacole, ceremonial militar religios, retragere cu torţe. La Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş, protopopul ortodox Alexandru Vidican, protopopul greco-catolic Vasile Frişan au oficiat o slujbă de binecuvântare a celor care slujesc patria, pomenindu-i în acelaşi timp pe eroii căzuţi pe câmpul de luptă de-a lungul timpului. Au fost prezenţi, alături de militari, preşedintele Consiliului Judeţean – Liviu Rusu, prefectul Cristian Florian, primarul Ovidiu Teodor Creţu, coordonatori de instituţii descentralizate, profesori, elevi etc.

Tot astăzi, Batalionul 812 Infanterie va găzdui Ziua Porţilor Deschise, militarii fiind vizitaţi la ei acasă de toţi cei care doresc să-i cunoască mai bine pe cei care sunt una dintre cele mai credibile instituţii ale Statului Român. De asemenea, retragerea cu torţe din Piaţa Petru Rareş până la unitate (str. Avram Iancu) va fi un punct admirat de bistriţeni, fiind programat de la ora 19:00.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5