La mulţi ani, Beclean! La mulţi ani, România!

Centrată îndeosebi pe momente spirituale şi artistice consistente, ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României a avut, la Beclean, ecouri în sufletele a zeci, poate sute de participanţi, îndeosebi reprezentanţi de instituţii şi oameni politici, veniţi să aducă cinstire Marii Uniri a tuturor românilor sub stindardul celui mai mare drapel din ţară arborat chiar în centrul oraşului. Acestora, celor de acasă, dar şi celor 3.000 de concetăţeni plecaţi la muncă în străinătate, primarul Nicolae Moldovan le-a adresat cuvinte de suflet, rezonând pe aceeaşi frecvenţă de sărbătoare la care s-au racordat astăzi, pretutindeni, toţi cei ce simt, gândesc şi vorbesc româneşte.
Mândru să-şi reprezinte oraşul, judeţul, ţara la reuniuni de nivel înalt din lume, edilul a vorbit acum despre hărnicia acestui popor - calitate apreciată şi remarcată, cu inerentele excepţii de rigoare, la unison, în multe state unde conaţionalii noştri trăiesc – dar şi despre unitatea unei naţii căreia nu îi e frică de “manipulările ieftine ce încearcă să ne dezbine”, ştiind întotdeauna să riposteze atunci când a fost cazul. În rest, primarul s-a arătat mulţumit de maturitatea dovedită de candidaţii locali în aceste momente cu încărcătură politică şi democratică, felicitându-i pe lideri că au creat starea de spirit potrivită, care a dat un ton similar între oameni; din public, receptau mesajul senatorul PSD Ioan Deneş, deputatul PNL Stelian Dolha, Caius Cârcu (PMP), Robert Sighiartău (PNL), Ioan Turc (PNL), Vasile Marc (PNL), Eugen Curteanu (PNL).
După Imnul "Deşteaptă-te, române!" şi momentele religioase onorate de preoţi ortodocşi şi greco-catolici, în frunte cu protopopii celor două confesiuni, a interpretat câteva cântece patriotice un grup vocal format din Mariana Harosa Moldovan şi Ansamblul “Someşul” Beclean, pentru ca festivităţile să se încheie cu depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5