La Muzeul Grăniceresc, o mândreţe a spiritului

Cu porţile larg deschise, Muzeul Grăniceresc din Năsăud, a primi o mulţime de vizitatori, dornici de a aprecia expoziţia unor creatori foarte bine inspiraţi, ce şi-au exprimat în lucrările lor bucuriile şi visele.
Cei trei expozanţi: Nechita Bumbu (Nepos), Angela Urs Găurean(Năsăud) şi Rodica Măluţan (Nepos) au la baza creaţilor lor rodul unei chemări, a unei vocaţii, care în timp a devenit însăţi viaţa lor.
În compania pensulei şi a şevaletului îşi petrece pictorul verde din Nepos duminicile, aşa că a fost forte bine inspirată scriitoarea Virginia Brănescu, dedicându-i cartea „Duminicile pictorului verde”, prezentată în acest cadru de către profesorul Mircea Daroşi.
Angela Urs a adus în incinta muzeului pentru a doua oară în acest an operele sale, ce exprimă realul şi autenticul artistic, ce ilustrează la un nivel înalt competenţa.
Pentru prima dată, dăscăliţa din Vararea, Rodica Măluţan, expune cusăturile sale de o viaţă lucrate cu migală, goblenuri, cusături artistice făcute din fire colorate, reprezentând imagini plastice, ce concurează singure în afara galeriilor de artă într-un succes deplin.
Cei trei creatori de frumos, controlori de trafic ai culorilor, pe care le combină într-o excepţională armonie, au redat în culori natura înconjurătoare pe care o doresc tot mai curată, nu numai în aceea zi declarată ziua curăţeniei, ci permanent, prin măsuri hotărânte şi eficiente din partea celor aleşi să conducă destinele obştei.
Această manifestare cultural-artistică a fost rezultatul unei bune colaborări a muzeului cu Societatea Culturală ASTRA şi catedra de istorie de la Colegiul „George Coşbuc” prin profesoara Floarea Vaida.
Lucrările expuse au fost apreciate la superlativ de Lucian Vaida, directorul instituţiei, Ioan Seni preşedinte Despărţământ ASTRA, Floarea Pleş cerc ASTRA oraş, Lucreţia Mititean şi Mimi Borzaşi(ASTRA Dej) care prin cuvintele lor au generat o stare de bine amplificând prin acţiuni culturale diverse stările pozitive, contracarând spresul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]