La Muzeul năsăudean s-a dat viaţă unui vechi manuscris

Zilele trecute, la Muzeul Grăniceresc din Năsăud s-a dat viață unui manuscris din 1794, semnat de Ioan Șincai, „La izvoara neamului”, un manuscris folcloric românesc inedit, scris în alfabetul chirilic și descâlcit cu multă răbdare și migală, în câțiva ani buni de scriitoarea din Tg. Mureș, ELENA MIHU.

Manuscrisul folcloric al lui Ioan Șincai datat – Rain 28 mai 1794, are lipsă începutul și sfârșitul cu care desigur, s-au dus multe și însemnate informații, din care poate am fi aflat: cine a adus manuscrisul acasă pe meleagurile Bistriței, în chiar anul morții sale, din Franța, de pe Valea Rinului, în grija cui a rămas pe front, după moartea autorului și chiar l-a păstrat cu sfințenie timp de două secole. Se știe doar că ultimul proprietar a fost familia unui preot, unde a ajuns la noi prin osârdia unui căpitan – regretatul Gheorghe Petrovan, care l-a predat, în anul 1983, Oficiului pentru patrimoniul cultural național al județului Mureș.

Manuscrisul lui Ioan Șincai este alcătuit din trei părți: Cărțile populare și literatura bogomilică, literatură religioasă și prima Culegere de folclor românesc. Cartea a fost prezentată de prof. Dimitrie Poptămaș, directorul Fundației Culturale „Vasile Netea” din Tg. Mureș, care a vorbit la superlativ despre strădaniile  autoarei, ca despre o artă frumoasă pentru care cititorii simt o vie aplecare.

De la București a venit la lansare măiereanul Miluț Cărbune, un cercetător de înaltă ținută care apreciază inițiativa autoarei care călătorește pe un drum lung convinsă că nu este popor în lume care să aibă mai mare atragere de inimă către poezie, să afle mai multă plăcere în cântece și versuri decăt românul. El vine de departe însoțit de cântare cu care își alină durerea, își alungă grijile vieții și-și scurtează calea pe jumătate, uitând de recea sudoare, ce-i curge pe față, la săpatul cucuruzului, la strânsul fânului, la secerișul bucatelor sau la culesul viilor, având permanent în companie doinele și horele, iar în zilele de repaus merge la joc și la petrecerile din sat, unde gura nu-i stă niciodată. În scrierile culese de Ioan Șincai se scoate în relief românul atât de îndemânatic la toate și în special la poezie și povestire această neprețuită comoară a poporului nostru.

Poezia poporală, spun vorbitorii - Liviu Păiuș, Ioan Seni, Ioan Mititean, Lucian Vaida,  este istoria unei națiuni, ce conservă tradițiile, moravurile și datinile unui popor precum și faptele sale glorioase bravurile, luptele, învingerile etc.

Manuscrisul folcloric de față din anul 1794, la care facem referire, îl atribuim lui Ioan Șincai, care a avut răbdarea să adune de la soldații, subofițerii și ofițerii Regimentului II de graniță Năsăud și I Orlat, care în serile lungi și triste de pe front, departe de casă, au povestit și au recitat nestematele populare aduse din lumea satelor lor, pe care autorul le-a imortalizat în acest manuscris, ca elemente noi din preocupările soldaților grăniceri. 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]