Doar un fapt divers

La o Conferinţă

Prezenţa profesorului universitar Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la Bistriţa, se constituie de fiecare dată într-un eveniment, într-un moment de înaltă trăire duhovnicească. La Biserica cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi, la slujba vecerniei, părintele-profesor a vorbit într-un limbaj foarte accesibil de modul cum trebuie să ne pregătim şi să trăim sărbătoarea Crăciunului. „E bine că ne înnoim cu îmbrăcăminte, că avem pe masă mâncăruri alese, dar Crăciunul înseamnă armonie, bucurie şi pace. Noi suntem contemporani cu Naşterea Mântuitorului, fiindcă acum sărbătorim propriul statut de copil al lui Hristos, nu numai Naşterea Mântuitorului”.
Părintele Tofană, invitat al Ligii Tineretului Ortodox, prin preotul Teodor Tomoroga, s-a întâlnit apoi cu sute de credincioşi cu care a avut un dialog duhovnicesc. Conferinţa cu tema „Dumnezeu refuză”, cu explicaţii pe texte din Faptele Apostolilor, i-a făcut pe cei prezenţi să trăiască clipe cu totul speciale. Întrebările adresate pe tema modului cum trebuie să sărbătorim Crăciunul, cum trebuie să respectăm tradiţiile româneşti (de ce la Paşti avem iepuraş şi nu ouă roşii), cum să gestionăm depresia, semnificaţia pomului de iarnă, cum trebuie să ne rugăm şi altele s-au constituit în adevărate lecţii de teologie ortodoxă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5