La Romuli se merge în aceeaşi formulă şi majoritate în CL

Comuna Romuli are Consiliu Local nou constituit ieri, în prezenţa reprezentanţilor Instituţiei Prefectului. Noua structură arată astfel: ALDE – 7, PNL – 2, UNPR – 1, PND – 1. Primarul Ioan Moniţa are gânduri mari pentru următorii patru ani: „Pe Măsura 7.2 avem un proiect de aproximativ un milion de euro, prin care ne propunem asfaltarea a 20 de uliţe din Romuli, pe fonduri europene. Un alt proiect este întocmirea cadastrului general, comunele Romuli şi Lechinţa fiind pilot în proiectul implementat de Agenţia Naţională de Cadastru, aşteptăm firma care va fi desemnată câştigătoare. De asemenea, dorim construirea a două capele, poduri peste Sălăuţa, şi alte proiecte care vor fi demarate în perioada următoare. Mergem în aceeaşi echipă cu acelaşi viceprimar – Vasile Moţ, având majoritate absolută şi în Consiliul Local, lucru ce asigură o normalitate firească, având nevoie doar de sănătate, casă, putem lucra pentru bunăstarea comunei noastre”.
Primarul Ioan Moniţa a fost ales cu 71,33% , adică 739 voturi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]