La „Sanovil”, personalităţi ale lumii medicale la Forumul Medical Bistriţean

Un eveniment medical deosebit se derulează la cunoscuta şi apreciata clinică „Sanovil” din Bistriţa, în zilele de 27 şi 28 mai, prin organizarea unui profesional simpozion, sub denumirea Forumul Medical Bistriţean, aflat la ediţia I, având ca siglă „Întotdeauna cineva te va ajuta!”
La complexa manifestare şi de bun augur au onorat cu prezenţa prefectul judeţului, Ovidiu Frenţ, primarul municipiului Bistriţa – ing. Ovidiu Creţu, dr. Dănuţ Cocoi – preşedintele Colegiului Medicilor din judeţul BN şi, bineînţeles, gazda simpozionului – dr. Gavrilaş Mureşan, managerul clinicii, un profesionist de marcă şi un bun şi recunoscut specialist.
Managerul clinicii a adresat un cuvânt de bun venit tuturor specialiştilor în domeniu, invitaţilor şi personalităţilor oficiale prezente, subliniind faptul că medicina are un rol foarte important în societate şi noutăţile trebuie cunoscute, oficialii judeţeni şi locali au felicitat iniţiativa deosebită a dr. Gavrilaş Mureşan.
După deschiderea festivă a urmat un şir de comunicări ştiinţifice de către personalităţi ale practicii medicale de la cunoscute clinici şi universităţi din România.
De subliniat numărul mare şi valoroasele comunicări ştiinţifice susţinute şi de personalităţi ale lumii medicale, printre care merită să-i enumerăm pe speakerii dr. Gavrilaş Mureşan, dr. Dănuţ Cocoi, dr. Dumitru Niculai, dr. Marcel Mustea, prof. dr. Benedek Imre, dr. Florin Anton, dr. V. Bonţea, prof. dr. Florian Purghel, dr. Liana Mureşan, dr. Rînziş Mirela, dr. Beatrice Alexandra Niculae şi alte personalităţi ale lumii medicale.
Forumul Medical Bistriţean a fost susţinut de un număr însemnat de sponsori, fiind prezente o multitudine de firme producătoare de medicamente şi echipament medical, cu o ofertă bogată şi de calitate, cu ultimele noutăţi în domeniu.
În finalul simpozionului s-au oferit diplome de participare, cei prezenţi mulţumind pentru prestaţia şi calitatea manifestării.
A fost un act medical de înaltă ţinută profesională, extrem de necesar practicii medicale curente.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5