La Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița, Crăciunul vine când știi să dăruiești

Prof. Cristina Hădărău

În preajma sărbătorilor de Crăciun, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Bistrița se implică într-o acțiune caritabilă, devenită o tradiție, având în vedere că se desfășoară din 2012. Colectarea de produse alimentare, rechizite, cărți, haine implică toată instituția: elevi, părinți, bunici, întreg personalul școlii. La baza acțiunii stă proiectul educațional ajuns la a șaptea ediție Copil ca tine sunt și eu, înscris în CAEN 2018, coordonat de prof. Borș Elena și prof. Petri Alina.În acest an au colaborat la această inițiativă civică și elevii din proiectul european Erasmus +, Think Wisely Take the Best Decision, care vor fi implicați într-o acțiune de parteneriat cu elevii de la Școala Gimnazială Livezile.
În acest an elevii au adunat, sortat și încărcat în microbuzul care se va ajunge la copiii de la Mănăstirea din Podul Coșnei, Suceava, produse din care se pot face peste 500 de pachete conținând ulei, zahăr, orez, făină, paste făinoase, conserve, dulciuri, produse de igienă, haine și încălțăminte. De asemenea, au fost făcute în jur de 50 de ghiozdane cu rechizite și cărți de lectură. De la Dipșa au fost colectați saci cu făină, cartofi, ceapă. Spre departamentul Social al Primăriei Bistrița vor fi trimise articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Aceste daruri vor aduce bucurie multor copii și familii care au nevoie de o lumină de sărbători. Inițiativa școlii este caracterizată de respect și prețuire pentru cei cu care viața a fost mai puțin îngăduitoare. Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Bistrița sunt conștienți că gesturile caritabile trebuie însoțite de o atitudine de prețuire pentru cei spre care se îndreaptă. Reușita oricărei acțiuni depinde, în primul rând, de gradul de implicare sufletească. Una din valorile pe care Școala Gimnazială Nr. 1 o promovează începând de la conducerea școlii, personalul angajat al școlii spre familie și societate este tocmai respectul și încrederea în adevăratele valori umane.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]