La Slătiniţa, bucurie în biserică, nemulţumire în afara ei

La Slătiniţa, cel mai sărac cartier al Bistriţei, cum spunea un bun cunoscător al zonei, duminica şi în sărbători este foarte bogată în daruri duhoviniceşti oferite cu mult har de preotul paroh Florin Petru Moişan. Deşi este de doar patru ani slujitorul celor de aici, are o bogată experienţă. În cei peste 20 ani de preoţie are la activ ridicarea unei biserici în judeţul Cluj, alte osteneli, muncind cu evlavie în ogorul credinţei. La biserica din sat, monument istoric care îşi are actul de atestare înainte de descoperirea Americii, cum spuneam, e sărbătoare. Enoriaşi, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei,se întâlnesc aici să asculte şi să soarbă cuvântul de învăţătură rostit cu înţeles şi pe înţelesul tuturor de părintele Florin. Prin vocea-i deosebită, claritatea şi înţelepciunea celor spuse te copleşesc, te fac să-ţi ţii respiraţia. Am văzut pe chipul zecilor de mireni prezenţi bucuria şi satisfacţia de a se hrăni din învăţătura spusă prin alese cuvinte, care degajă iubire, smerenie, dragoste faţă de aproapele tău.
Biserica din Slătiniţa, ridicată pe la mijlocul secolului al XV-lea este foarte frumos împodobită în interior. Pereţii sunt plini de ştergare, cu alese motive populare. În exterior însă imaginea este cu totul alta. „Este monument istoric, ne spune părintele Moişan, şi este foarte greu să demarăm noi lucrările de reparaţii. Nici nu avem fondurile necesare, aşa că o intervenţie din partea autorităţilor competente s-ar impune”. Ce am mai remarcat la biserica din cartierul bistriţean: preotul îi felicită din faţa altarului pe toţi cei care îşi serbează ziua de naştere în săptămâna următoare. De asemenea, am remarcat vocea extraordinară, plăcută şi melodioasă a cântăreţului Radu Peptenar, cel care dă răspunsurile de fiecare dată la Sfânta Liturghie.
După slujbă, în faţa bisericii, cei prezenţi, mulţi la număr, şi-au spus ofurile. Dacă drumul a fost reparat, în schimb, problema cea mai arzătoare pentru noi este introducerea apei, ne spunea unul dintre fruntaşii satului, Petru Danciu. În anii secetoşi, „murim” de sete. Noi, oamenii, ne mai descurcăm, dar ce facem cu animalele? Aici sunt gospodari care deţin peste 1000 oi, un efectiv substanţial de bovine şi, ca atare, apa este strict necesară. Ceva speranţe sunt, după cum am înţeles în urma dezbaterii bugetului pe acest an. În faţa bisericii tronează, cam trist, e adevărat, Căminul Cultural. O construcţie veche care, vorba unuia, şi-a trăit traiul. Sunt şi la acest capitol promisiuni că se va dărâma şi se va ridica unul nou, din temelii. Unii săteni sunt însă sceptici, alţii mai speră în modernizarea cartierului bistriţean, altădată renumit prin băile sărate. S-a avut, la un moment dat, intenţia de valorificare a resurselor naturale de apă sărată, amenajarea unei baze de tratament, a unui lac de agrement. Cine ştie, poate că, nu peste multă vreme, nu se va putea spune că Slătiniţa este cel mai sărac cartier al municipiului Bistriţa.