La un secol de viaţă, preotul Alexandru Nicula va primi titlul de cetăţean de onoare al comunei Târlişua

Primarul comunei Târlişua , Vlăduţ Purja, împreună cu Consiliul Local, vor acorda pe 15 februarie, de la ora 9.00, în şedinţă festivă, la Grup Şcolar Târlişua, titlul de cetăţean de onoare al comunei Târlişua preotului Alexandru Nicula, la împlinirea a 100 de ani.
Alexandru Nicula s-a născut în comuna Târlişua, la data de 14 februarie 1913. În luna septembrie 1922, a început şcoala primară la Năsăud. Dar haideţi să îl lăsăm pe părinte să ne povestească: „pe baza unei examinări sumare şi a vârstei, am fost înscris în clasa a II-a. Până la acea dată, după primul război mondial, pentru comuna mare – Târlişua, curat românească, încă nu se găsise un învăţător. În doi ani am terminat şcoala primară şi în toamna 1924 am dat admitere la Liceul „George Coşbuc”, unde am reuşit. În vara anului 1931 am terminat liceul cu bune rezultate şi calificativul excepţional la bacalaureat”.
Din toamna lui 1931 până în iunie 1935, a urmat cursurile la Academia de Teologie greco-catolică din Cluj, pe care a terminat-o cu calificative foarte bune: „chiar din ziua încheierii examenului la teologie am fost numit de episcopul Iuliu Hossu secretarul său şi am început astfel activitatea profesională”.

Secretarul episcopului Iuliu Hossu

Timp de doi ani, până în toamna anului 1937, a fost secretarul episcopului, perioadă din care a învăţat foarte multe. În toamna anului 1937 a fost trimis la vestita Facultate de Teologie Catolică a Universităţii din Strasbourg. A frecvantat cursurile, până în toamna lui 1939, când din cauza războiului, oraşul fiind pe frontieră, Universitatea la desfiinţată. „Dosarul meu s-a trimis la Universitatea Catolică din Paris, unde am fost imediat invitat să mă prezint. Am urmat acolo ultimul an şi am trecut examenul de licenţă în luna iunie 1940, când au sosit şi nemţii” spune părintele.
A revenit acasă în vara anului 1940, în acelaşi an, toamna „am căzut sub ocupaţie maghiară”. 1940 este şi anul în care este hirotonit preot.
„Toţi cei patru ani de ocupaţie am lucrat în serviciul central al Episcopiei, dar statul maghiar mi-a refuzat confirmarea şi salarizarea. Răspunsul a fost să plec în ţara care m-a trimis în Franţa” spune părintele Nicula.

Dat afară din locuinţă, arestat de două ori şi trimis, fără judecată, la Canal

Din ianuarie 1946 a fost numit la Parohia centrală din Protopopiatul Clujului, până la sfârşitul anului 1948, când s-a trecut în ilegalitate Biserica greco-catolică: „atunci am fost dat afară din locuinţă, deşi nu era locuinţă de serviciu. Am fost arestat de două ori şi am fost trimis, fără judecată, la Canal, unde am lucrat din 1952-1953”.
După eliberarea de la Canal a lucrat la mai multe întreprinderi ca economist cu studii medii, până în 1965, când s-a transferat la CCH, unde a reuşit să i se elibereze cele două licenţe de la Cluj şi de la Paris, cu un titlu,de economist cu studii superioare. Aici a lucrat până la 31 martie 1973, când s-a pensionat.

Viaţa aşezată în cărţi
„Am început bine viaţa şi am fost bine pregătit s-o înfrunt cu curaj, dar împrejurările mi-au fost ostile şi m-au împiedicat de la multe acţiuni utile” spune părintele.
După întoarcerea din Franţa a tradus şi tipărit o carte foarte bună pentru tineret: „Formarea pentru viaţă: morală şi intelectuală”, care a fost foarte bine primită. În 2007 a fost republicată, ediţia a II-a, la Galaxia Gutemberg din Tg. Lăpuş.
„După 1989, am publicat două cărţi care mă reprezintă mai bine. Una cuprinzând toate articolele editoriale publicate în „Deşteptarea credinţei” timp de 10 ani, revistă pe care am condus-o. Cartea poartă numele: „Cristos răstignit a doua oară!” Cealaltă carte este o carte frumoasă de predici, apărută în 2006. Am mai publicat două traduceri, cărţi de referinţă din literatura religioasă catolică: „Saint Joseph epanx de Marie” şi a doua „La vie de Marie mere de Jesus”, ne mai povesteşte preotul.
Are în lucru o carte deosebită a Cardinalului Jean Maria Lustiger, arhiepiscop al Parisului, evreu, botezat la 14 ani, în 1940, stins din viaţă în 5 august 2007. Cardinalul ştia de gestul preotului român, trimiţându-i acestuia o scrisoarea prin care i-a spus că este mişcat de gestul lui.
„Una însă din împlinirile mele, care îmi aduce mulţumire este asistenţa pe care am dat-o foarte multor tineri să înveţe limba franceză şi să se comporte în străinătate. Primesc şi astăzi multe mărturii că i-am învăţat lucruri bine şi utile din multe colţuri ale lumii. Am făcut-o mai mult ca apostolat decât pentru bani” spune dascălul.

Lupta cu cancerul şi puterea credinţei
În anul 1940, după ce s-a întors din Franţa, s-a căsătorit cu Livia Veina, absolventă a Şcolii Normale din Gherla. Fiind numit în administraţia episcopiei, s-a stabilit la Cluj până în noiembrie 1948, când, fiind arestat pentru refuzul de a trece la ortodoxie, soţia a fost evacuată dintr-o locuinţă particulară, neoficială. Atunci a revenit la Dej, în casa în care locuiesc şi în prezent.
„Din cauza situaţie mele a fost purtată şi ea prin cele mai dezagreabile posturi din învăţământ. S-a pensionat în 1976. Din 1983, când a fost operată de cancer de sân, s-a luptat cu boala până în 1995, luna august, când a decedat. Copii n-am avut, astfel că sunt în grija unor urmaşi ai surorii mele” declară cu lacrimi în ochi, ca un testament, părintele.

„Viaţa mea, care se întinde pe o durată lungă, cea mai neagră, mai dezumanizantă şi mai sângeroasă”
Despre apropiatul centenar ne spuen: „În al 100-lea an de viaţă, aşa cum a fost ea, nu-mi fac alte planuri decât să-mi închei viaţa cât mai frumos posibil şi mai cinstit; să nu stric nimănui, pe cât pot să ajut, aşa cum am făcut în toată viaţa mea. Mijloace materiale şi spirituale am. Viaţa mea, care se întinde pe o durată lungă şi în perioada cea mai neagră, mai dezumanizantă şi mai sângeroasă din istoria lumii, este foarte greu de rezumat” este mesajul cu care îşi încehie părintele povestea.
Preotul Alexandru Nicula este un exemplu pentru noi toţi. Un luptător pentru credinţă şi patrie, un intelectual ales şi un bun păstor. Gestul celor de acasă, de la Târlişua, de a recompensa cu acordarea titlului de cetăţean de onoare viaţa unui om deosebit, nu poate fi decât lăudat. Cu părintele ne vom întâlni la Târlişua, când îi vom spune cu toţii la mulţi ani!