Laborator nou la Grupul Şcolar Economic Năsăud

Conducerea Grupului Şcolar Economic Năsăud se zbate – şi reuşeşte – să creeze condiţii de cel mai înalt nivel pentru cei 640 de elevi care învaţă la această unitate şcolară. Aşa cum v-am mai informat, pe perioada vacanţei de vară au avut loc lucrări de reamenajare, reabilitare şi dotare a bazei materiale a liceului. De asemenea, aşa cum ne spunea prof. Dorel Bidică, directorul GŞE, tot atunci au demarat lucrările de amenajare a unui laborator de limbi moderne. Acum, dumnealui ne informează cu multă mândrie că au reuşit să dea în folosinţă laboratorul, obiectiv realizat din fondurile instituţiei, tot aşa finalizând şi reabilitarea sălilor unde-şi au sediul secretariatul şcolii, direcţiunea, şi cea a contabilităţii (condusă competent de ec. Rozalia Brânduşă). „Suntem preocupaţi tot timpul pentru atragerea de resurse financiare, fonduri extrabugetare, pe lângă banii alocaţi din bugetul oraşului, pentru a le crea condiţii de nivel european elevilor noştri”, a precizat Dorel Bidică, directorul liceului năsăudean, adăugând: „S-a primit un lot de calculatoare (26 nou nouţe) de la MECT, un videoproiector, ecran, laptop şi un copiator performant. Acum este în curs de amenajare a unei alei care să permită accesul la Sala de sport pe care o administram”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5