Lansare de carte, la Casa Argintarului

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi Editura Solon au fost gazdele lansării volumului de versuri „Roua de gânduri”, apărut sub egida Primăriei Mediaş, sub semnătura lui Augustin Baciu. Despre activitatea autorului au vorbit preotul Nicolae Feier, jurnalistul Adrian Mănarcă, scriitoarea Marilena Toxin şi editorul Dorin Radu Barna, punând accent pe tematicile variate ce se găsesc în carte, dar şi pe progresul pe care poetul l-a avut de la prima carte până la cea cu numărul şapte.
S-au dat exemple de poezii care surprind atât atmosfera societăţii în care trăim, cât şi nuanţe de nostalgie, amintind aici poeziile dedicate mamei.
Augustin Baciu a vorbit, la rândul lui, despre modul în care îşi realizează poeziile, despre oamenii care i-au fost alături pe acest drum, susţinând şi un recital din poemele prezente în carte.
Cornelia Horobeţ a impresionat asistenţa cu câteva cântece, dar şi colinde care au întregit atmosfera de cenaclu.
Amfitrionul evenimentului a fost Alexandru Gavrilaş, managerul Complexului Muzeal, care i-a invitat pe participanţi să fie prezenţi, săptămâna aceasta, la Târgul de Crăciun din Bistriţa-Năsăud. Moderator al evenimentului a fost Menuţ Maximinian, iar amfitrion Alexandru Gavrilaş.
Dintre cei prezenţi amintim pe scriitorii Al. C. Miloş, Niculae Vrăsmaş, Radu Ivan, Ioan Lazăr. Cartea, semnată de Augustin Baciu, este dedicată Centenarului Marii Uniri şi surprinde, printr-o oglindă proprie, o lume aşezată în versuri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5