Lansare inedită. Cititorii au stat minute în şir la autografe !

Ioan Lazăr

O manifestare de o sensibilitate deosebită, cu multiple conotaţii literare, s-a derulat la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, în Sala Gavril Scridon, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru publicul avizat, cele peste 100 de locuri fiind ocupate până la refuz.
Deosebitul şi plăcutul eveniment s-a derulat sub sigla Consiliului Judeţean B-N, Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” şi Cenaclului Literar „George Coşbuc”, iar cunoscutul şi apreciatul autor, Alexandru Oltean, a surprins, în mod plăcut, publicul prin a treia sa carte de poezie dedicată memoriei soţiei sale, trecută prea devreme la cele veşnice, volum intitulat semnificativ „Voi fi cu tine”, poezii, apărut la Editura Grinta din Cluj-Napoca, în 2018.
Într-o atmosferă sărbătorească, de 1 martie, Ziua Mărţişorului, evenimentul a fost moderat de către scriitorul şi preotul Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, un amfitrion valoros al acţiunii şi o gazdă ospitalieră deosebită, ce a rostit pertinente şi elocvente cuvinte de apreciere la adresa volumului şi a autorului, precizând puterea de creaţie şi dexteritatea versificării, în stil tradiţional a lui Alexandru Oltean.
Despre carte şi valoarea autorului au opinat scriitorii Menuţ Maximinian, Al. C. Miloş şi Vasile Găurean. Ei au scos în evidenţă poezia trăită, bucuria de viaţă şi durerea, sentimentele şi romantismul autorului, dragostea de satul natal, cartea fiind o frescă a vieţii lui Alexandru Oltean, spusă în versuri, unde a folosit cu profesionalism şi talent metafore, figuri de stil, imagini inedite, folosind o prozodie tradiţională pe linia marelui poet George Coşbuc.
Volumul are şi o lămuritoare postfaţă scrisă de cunoscuta autoare Cleopatra Lorinţiu.
Au mai intervenit, la solicitarea lor, din public, scriitorii Virgil Raţiu şi Gheorghe Mizgan, care au apreciat volumul lansat în cadrul deosebitului eveniment.
Poetul Alexandru Oltean a descifrat tragismul dispariţiei celor dragi din viaţa sa: mama, soţia, fiul, această carte fiind un remember al amintirii cu ei.
Autorul a recitat trei poeme edificatoare din volum şi a acordat numeroase autografe.
A urmat, la final, un moment de socializare, la un pahar de şampanie şi poezie.
A fost o activitate de suflet pentru suflete, cu o sensibilitate aparte.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5