Lansări de carte şi întâlniri cu scriitori, de „Zilele Aletheia” 2013

În cadrul acţiunii literare „Zilele Aletheia”, ediţia a I-a, a avut loc, luni, la Casa Cărţii „N. Steinhardt” din Bistriţa, o întâlnire a unor importanţi scriitori actuali, care şi-au prezentat cărţile sau şi-au exprimat părerea despre volumele lansate cu această mărinimoasă ocazie.
Au fost lansate mai multe volume, între care, Cartea de iarnă, de Ion Mureşan, care a fost prezentată de scriitorii Ioan Pop, Ovidiu Pecican şi Ioan Groşan, despre care au mai vorbit şi Gavril Ţărmure, directorul Centrului Judeţean pentru cultură şi scriitorii Cornel Cotuţiu şi Alexandru Vlad, ultimii având opinii aparent diferite, dar nu diametral opuse, aşa cum s-a părut a fi interpretate.
Alte volume lansate au fost:Fiindu-ţi aproape, de Constantin Rîpă, despre care a vorbit autorul şi Alexandru Uiuiu, Liber de causis, de Florin Partene, despre care au vorbit poeţii Ştefan Manasia şi Dan Coman, Capriciul [25] de Daniel Sidor, volum prezentat de scriitorul Nicolae Bosbiciu, Douăzeci, de Cornel Cotuţiu, carte prezentată de George Ţâra şi Viaţa era frumoasă, de nonagenarul Pavel Târnovan, despre care au vorbit autorul şi criticul literar George Ţâra.
În încheiere, scriitorul Augustin Ostace a prezentat, foarte scurt, recentul său volum, întitulat "EU - CONCEPTOLOGICUM", apărut la Editura "Charmides".
A fost o întâlnire complexă, extrem de activă, în ciuda căldurii adusă de vara intrată în toi, cu aprecieri şi consideraţii necesare, formulate de cei mai buni scriitori, acţiunea urmând a continua şi în zilele următoare, în cadrul organizat de Editura Alethea şi amfitrionul Virgil Raţiu.

Programul pentru zilele următoare:
Marţi
18 iunie, ora 16,30
Clasa a III- a de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa
Lansare carte : Copilăria-vers, creaţie,zâmbet şi culoare (Editura Aletheia, Bistriţa).
Prezintă : Cristina Catalano, Adina Pitea Crişan

Marţi 18 iunie, ora 18,30
Eugen Suciu - Motanul, Pavel Şuşara - Sissi, Adrian Alui Gheorghe - Omul Giruetă, George Volceanov - William Shakespeare -Opere VI și Caietele Shakespeare, Ioan Es. Pop - Căderea-n sus a corpurilor, Aurel Dumitrascu - O mie si unu de picioare verzi antologie de Adrian Alui Gheorghe.
Prezintă : Cosmin Perţa, Ioan Cristescu, Gavril Ţărmure

Joi 20 iunie ,ora 17,00
Profetul de la Duba de Virgil Raţiu
Prezintă : Oliv Mircea, Aurel Ştefanachi, George Ţâra
Olimpiu Nuşfelean prezinta revista Mişcarea Literară

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]