Laura Domide, din Lunca Ilvei, profesoara de 10. Ea a adus nota maximă pentru judeţ la titularizare

Un singur candidat din judeţul Bistriţa-Năsăud, la concursul naţional de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, denumit examen de titularizare,  a obţinut nota maximă.

Este vorba despre Laura Domide, din Lunca Ilvei, care a susţinut examenul la Limba şi literatura română, elemente de pedagogie şcolară şi elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învăţământul primar.  Laura Domide este absolventă de studii universitare, cu masterat în limba şi literatura română, specializarea „Studii literare româneşti”.  Aceasta are o vechime de trei ani în învăţământ, a susţinut şi definitivatul la care a luat nota 9,25.        

„Nu am decât cuvinte de laudă despre Laura Domide. Mi-a fost elevă la Lunca Ilvei. A fost o elevă foarte bună, în clasa a VIII-a a obţinut premiul I la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi literatura română, dar şi locul II la faza judeţeană la disciplina fizică. A urmat profilul pedagogic la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud, iar în fiecare an a fost calificată la fazele naţionale ale olimpiadelor la disciplinele de pedagogie/psihologie.

         Laura a urmat cursurile Facultăţii de Litere, Franceză-Română, din cadrul UBB Cluj-Napoca. Ea a lucrat ca profesoară, atât la noi, la Lunca Ilvei, cât şi la Tureac. Pentru că nu există posturi de limba franceză a optat să meargă la titularizare pe un post în învăţământul primar”, ne-a declarat Ionel Balea, directorul Şcolii Gimnaziale Lunca Ilvei.

Laura Domide va opta pentru postul de învăţătoare de la Şcoala Gimnazială Ilva Mare. „Ca profesoară de limba franceză, în primul an, pentru a avea o catedră completă, a trebuit să predau şi la Lunca Ilvei şi Ilva Mare şi la Poiana Ilvei, iar apoi am predat la Tureac, departe de casă. Pentru că nu erau posturi de limba franceză, văzând că apare această oportunitate la Ilva Mare, m-am rugat foarte mult şi m-am luptat pentru acest post. M-am gândit să nu ratez şansa asta, şcoala asta.  Eu sunt acum în concediu de creştere a copilului până în 3 iunie anul viitor şi trebuia să-mi asigur locul unde voi reveni în învăţământ, iar la Ilva Mare îmi era cel mai facil şi pentru navetă”, ne-a declarat Laura Domide.

         Îi urăm succes în activitatea didactică şi ne bucurăm că astfel de candidaţi, cu un parcurs frumos de-a lungul pregătirii lor profesionale, optează pentru mediul rural, dar şi pentru învăţământul primar, acolo unde se pun bazele formării copiilor noştri.

Comentarii

17/07/18 14:30
Pavelea Tudor-Daniel

Felicitari, Laura!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]