Lauri pentru o Doamnă - Ioana Morar din Monor !

Unii oameni aşteaptă pensionarea aşa, ca pe o izbăvire nemaipomenită.Toată viaţa muncesc parcă doar pentru a avea dreptul la o pensie. Viaţa cred aceşti oameni pare de abia să înceapă odată cu pensionarea şi absolvirea de orice obligaţii sociale şi mai ales de muncă!
Alţii privesc de departe, cu groază apropierea datei fatidice a trecerii în rezervă, ca să folosesc o expresie militară. Li se pare că se apropie sfârşitul lumii, nu îşi mai găsesc locul nicăieri, sunt mereu agitaţi şi complet dezorientaţi. Viaţa pare pentru ei o povară prea mare dacă nu mai au obligaţii sociale, dacă nu se mai duc zi de zi la locul de muncă obişnuit.
Sunt însă şi oameni care privesc cu detaşare apropierea vârstei pensionării. Nu fără o uşoară îngrijorare şi nu fără temeri nemărturisite. Aceştia nu merg nici pe principiul fie ce o fi, dar nici nu fac o tragedie din trecerea la un alt statut social. Nu există o regulă ca o anume categorie socială sau profesională să se manifeste, în grup într-unul dintre felurile menţionate. Toate ţin de omul concret, de felul lui de a fi. În mod evident însă fiecare situaţie este rezultatul unui cumul de cauze.
Când am auzit că se pensionează Ioana am avut, aşa, ca o tresărire de inimă! Mi se părea a fi mai tânără, poate acolo să fi trecut pragul celor patruzeci de ani. Când colo, primăria Monor a rămas fără contabilă aşa peste noapte...
De Ioana m-am simţit atras, aşa din senin, din prima clipă în care am cunoscut-o! Femeie falnică, adică înaltă cu măsură, distinsă la chip, cu o privire care te încurajează fără să-ţi promită nimic şi cu un fel de vino încoace care te face să te simţi minunat în preajma ei, să te simţi privilegiat că o poţi privi şi asculta. O femeie frumoasă, ce mai tura-vura! O femeie însă din categoria celor care te îndeamnă nerostit să te întorci la tine însuţi, să te reevaluezi în cuget şi simţire cum zice poetul şi abia apoi să deschizi pliscul! În limbajul de acum aş putea spune, chiar dacă cineva va zâmbi ca un adolescent uşor glumeţ, pus pe şotii, că Ioana este femeia care te îndeamnă ca în preajmă-i să-ţi restartezi mereu calculatorul! Mi-a plăcut mereu să o întâlnesc, să o văd fie şi numai pentru a-i zice buna ziua! Nimic din ceea ce este omenesc nu-ţi este interzis a simţi în preajma ei dar Ioana îţi inspiră în primul rând sentimentul tonic de seriozitate, de cumsecădenie, de siguranţă a staţionării cum s-ar zice din nou în limbaj milităresc! Nu ştiu de ce dar am şi azi sentimentul, pe care l-am avut mereu, că Ioana este, la chip în primul rând, aceeaşi de acum mulţi ani. Frumuseţea ei fizică a rămas mereu neatinsă de timp în vreme ce farmecul fiinţei ei a întinerit mereu cu trecerea anilor!
Nu ştiu cum a fost Ioana la serviciu dar cu ochii legaţi îndrăznesc să afirm că a fost un om de nădejde care nu a confundat niciodată da-ul cu nu-ul, în actele contabile cel puţin! Nu a făcut, adică, din noapte zi şi din alb negru! Cineva spunea că Dreptatea sau mă rog, Legea este ca o barieră pe sub care trec căţeii şi peste care sar dulăii! Aşa va fi fiind însă nu şi pentru Ioana! Boala asta de a dori să fii dulău cu orice preţ nu a avut-o Ioana. Dar nici n-a trecut umil pe sub barieră! A bătut mereu la Poarta dreptăţii, a cinstei şi a bunului simţ cu credinţa nestrămutată că venim pe lume mai întâi pentru a ne servi semenii şi mai apoi pentru a lucra cu seriozitate cu noi înşine! Şi toate acestea sub privirile Bunului Dumnezeu!
Nu ştiu ce părere are soţul ei, învăţătorul Aurel Morar despre soţia şi gospodina Ioana. Nu l-am văzut însă niciodată încruntat pe acest om. Ar putea însemna aceasta că în casa lui, în familia lui prin Ioana lui, Dumnezeu a trimis cu inima deschisă liniştea, pacea şi fericirea.
Nu ştiu cum a fost şi cum este mama şi bunica Ioana! Un băiat şi o fată, o noră şi un ginere şi deja doi nepoţei pot însă vorbi despre aceea care le veghează necontenit lumina zilelor. Daca i-aş întreba însă pe copii, pe noră şi pe nepoţei cum văd ei chipul fericirii, sunt sigur că ar desena-o în vorbe pe Mama Ioana. Ca orice mamă şi mai mult decât atât, cu trecere anilor bucuria de a trăi a Ioanei a însemnat mai întâi bucuria de a-şi vedea familia fericită. Aşezată, îndestulată, liniştită şi mai mereu pe la Monor la casa părintească...
După cum vedeţi nu ştiu multe lucruri despre Ioana Morar, contabila primăriei Monor până mai ieri. Să nu mă întrebaţi însă de ce scriu aceste rânduri. Le scriu pur şi simplu pentru a exprima un regret. Pentru a exprima cu naivitate câteva gânduri despre o femeie. O femeie simplă, normală, frumoasă, harnică, unică totuşi în asemănarea ei cu toate femeile din lume.
Nu cred că ieşirea la pensie este o izbăvire pentru Ioana. După cum nu cred că este un moment de bucurie. În nici un caz momentul acesta însă nu este o tragedie! Cum nu ar trebui să fie pentru nimeni într-o lume normală! Pierdem lanţurile obişnuinţelor zilnice. Câştigăm în schimb o libertate senină, binevoitoare, ademenitoare şi de ce să nu spunem, sperată, îndelung aşteptată. Ne încearcă poate ca o ameninţare discretă sentimentul neliniştitor al inutilităţii deşi acesta nu este decât reflexul anilor de muncă încordată şi devotată pe acolo pe unde cărările vieţii ne-au purtat. Chiar dacă pensia în sine ar putea fi o jignire incalificabilă şi nemeritată după 30-40 de ani de muncă momentul acesta trebuie sărbătorit. Cu măsură, dar trebuie!
Ioana Morar din Monor a ieşit la pensie. La fel ca atâtea mii de Ioane şi de Ioni din ţara asta frumoasă. Tuturor le spun cu tărie: dragii mei nu s-a schimbat nimic! Cerul şi Bunul Dumnezeu sunt tot acolo sus, lângă inimile voastre. Dealurile şi prisăcile copilăriei nu s-au mişcat din amintiri. Iubirile şi prieteniile de o viaţă vă stau mereu alături. Aţi trecut dealul. Priviţi cu încântare noua privelişte. Nu s-a terminat nimic şi totul începe din nou cu un alt fel de farmec... La mulţi ani Ioana, şi pensie indexată lunar cum se spunea în vremurile normale, nu demult apuse!
Pentru orice lucru este o clipă prielnică! Şi o vreme prielnică pentru orice mişcare de sub cer. Toate vin si se duc în acelaşi loc de aceea omul trebuie să se veselească în lucrarea sa. Că aceasta este partea lui în lume...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5