Lecţia oferită de prof. univ. dr. Mircea Păcurariu

Părintele Ion Alexandru Mizgan, descendent al unei familii din satul Dumbrăviţa, judeţul nostru, este deja o prezenţă consacrată în literatura ortodoxă prin cărţile sale care oglindesc lumea adevărată a creştinismului, luând atitudine morală, naţională şi civică. Volumul „Ortodoxia academică”, apărut la Editura Theosis din Oradea, prezintă viaţa academicianului Mircea Păcurariu, care a primit titlul de Doctor Honoris Causa pentru activitatea deosebită desfăşurată în slujba bisericii şi a neamului din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Oradea. Opera istoriografică a profesorului Mircea Păcurariu este cunoscută atât în mediul bisericesc, cât şi în cel laic, fiind un cercetător desăvârşit al istoriei Bisericii Ortodoxe Române din Evul Mediu, până în epoca contemporană. După cum ne informează prof. univ. dr. Sorin Şipoş, cititorul găseşte în paginile volumului conferinţa rostită de profesorului Mircea Păcurariu, un veritabil excurs istoriografic despre mitropolitul Andrei Şaguna, o temă de meditaţie despre condiţia şi statutul istoricului. Născut în localitatea Ruşti, Hunedoara, Mircea Păcurariu a desfăşurat o activitate didactică de 50 de ani, fiind în această perioadă conducător de doctorat şi decan al Facultăţii de Teologie din Sibiu, precum şi membru corespondent al Academiei Române. În interviul acordat părintelui Ioan Alexandru Mizgan, academicianul Mircea Păcurariu spune că Biserica are rolul să facă din credincioşii ei oameni mai buni, oameni mai iubitori de Dumnezeu. Volumul este însoţit şi de imagini din sala Aula Magna a Universităţii din Oradea de la conferirea titlului de Doctor Honoris Causa, dar şi imagini de la popasul profesorului la Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. O carte care ne aduce în atenţie cel mai de seamă istoric bisericesc de la începutul secolului XXI.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5