LECȚIE DE ISTORIE

prof. Rus Augustin

Prin intermediul presei, al emisiunilor de radio și tv., am urmărit și eu, poate ca mulți români, momentele când regele Mihai I a trecut „dincolo”, în veșnicie, felul cum a fost condus pe ultimul drum pământean de către familie, rude, oficialități, mulțime de popor. După modul cum s-au desfășurat aceste momente, cum au fost ele comentate și urmărite, îți poți crea o imagine a ceea ce a fost, este și poate va fi ultimul rege al României.

   Viața regelui Mihai este oarecum asemănătoare cu a altor regi și împărați, care au fost pătrunși de importanța și noblețea lor pe acest pământ, dar care în anumite momente, au fost duși de torentul istoriei sau de valurile vieții. Și lunga viața a regelui Mihai a fost extrem de frământată, cu multe momente greu de suportat și care să nu lase urmări. Și aș aminti câteva – momentul proclamării ca rege la o vârstă fragedă, apoi abdicarea sa în 1930, pentru ca tatăl său, Carol al II-lea să urce pe tron, apoi din nou proclamarea ca rege după ce Carol al II-lea a fost silit să cedeze puterea datorită convulsiilor interne și externe din perioada regimului de autoritate monarhică dintre anii 1938 – 1940, apoi colaborarea cu Ion Antonescu din perioada 1940 – 1944 și în final abdicarea forțată din 30 decembrie 1947 și plecarea din țară.

   Regele Mihai a fost un om realist, capabil să ia decizii importante în momentele cruciale ale istoriei poporului român. Oare cât timp i-a trebuit ca să ia hotărârea arestării mareșalului Ion Antonescu, să dea ordin armatei de întoarcere a armelor împotriva Germaniei naziste și a aliaților ei, să „abdice” la 30 decembrie 1947 după ce s-a convins că „tăvălugul sovietic” este de neoprit iar aliații săi occidentali l-au părăsit unul câte unul. Neconfundând posibilitățile cu realitățile, a ales să plece într-o țară neutră, țară unde să se dedice familiei, care îmbogățită cu 5 fete, prin contribuția reginei Ana, i-a asigurat un echilibru de care avea nevoie.

   În peisajul politic de după cotitura din 1989, s-a impus, nu fără greutate, ca un reper nou, ca o perspectivă la evoluția politică a României, ca o legătură între generațiile care au avut de suferit, ca un exemplu al unui om de stat cu convingeri democratice. Atunci când i s-a permis, și-a expus părerea, dovedind că judecă realitățile din țară și din Europa „fără ură și părtinire”, că este capabil să contribuie la integrarea României în alianța Nord Atlantică și în U. E.

Dispariția sa demnă din viață și de pe scena istoriei i-a atras aprecierea și admirația multor români, care poate fără să știe au descoperit în regele Mihai un erou, așa cum americanii și-au dat seama după anul 1865 ce a însemnat pentru ei, Abraham Lincoln, președintele asasinat, care a reușit să salveze de la destrămare Uniunea.

   Poate „ilustrul dispărut” se va întâlni pe „Cassiopeea” cu înaintașii săi, alături de care va urmări evoluția României în prezent și mai ales în viitor, ca un bun român ce s-a considerat a fi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]