Leşu, ieri şi azi…

Elisabeta Luşcan

Pe Valea Ilvelor, nu departe de Valea Someşului Mare, al cărui afluent este, se întinde o aşezare, pe o distanţă de aproape 25 km, la poalele Munţilor Heniu (1612m), din şiragul Munţilor Bârgăului, o localitate rostuită în formă de căldare cu numele Leşu, nume ce provine potrivit dr. Nicolae Drăganu, profesor universitar care a analizat din punct de vedere fonetic şi istoric zona, din trei radicale: Lesz=pădure; Leath=polon şi Les=loc de pândă. Leşu, localitate bistriţeană, se mărgineşte la miazăzi cu Prundu Bârgăului şi Tiha Bârgăului, la miazănoapte are mejda cu satele de pe Valea Ilvei, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei şi Ilva Mare, iar la apus Ilva Mică, care primeşte ca într-un pumn deschis apele cristaline ale râurilor: Leşu, Ilva şi Someşul Mare. Apa Leşului izvorăşte de la Iliuţa Bozghii, spunea profesoara de geografie, Leontina Persecă. Are afluenţi: Tisa, Bondar, Valea Măgurii, Ierboşaua, Ierboasa, Blidar, Valea Colibgilor, Blidirelul, Leştiorul, trecând prin centrul comunei şi apoi spre Leşu Ilvei unde se varsă în Ilva. Leşenii prin poziţia lor geografică sunt mari crescători de animale, ţapinari, meşteşugari, adevăraţi păstrători de limbă, port şi obicei. La intrare în comuna Leşu, dinspre Valea Ilvelor, la poalele Munţilor Heniu te întâmpină străjuind de sute de ani falnicii brazi şi molizi care ar putea să ducă oaspetele la gândul că păşeşte în „satul dintre brazi”. Umbra lor, verdele de-un verde crud, mireasma de răşină, te-ndeamnă să poposeşti. Izvorul susură. Ţi-e sete. Îndreptându-te spre izvorul „La halău” îţi potoleşti istovitoarea sete , că de la gara din Leşu Ilvei ai parcurs cred 4 km. În urmă cu nu mulţi ani (45 de ani) drumul acesta se parcurgea pe jos sau cu căruţa nu cu maşina sau autocarul, ca azi. Fără să te gândeşti că „cine bea apă de aici nu mai pleacă”, eşti bun rămas în satul cu oameni primitori, care te vor pofti în casa dinainte, cu cingeauăle, icoanele, ulcioarele şi blidele în cuiul de pe perete. Ai păşit în tinda casei, dar când vei ajunge în casa de parade, pe masă vei găsi oiaga cu jinars, blidul cu pancove, cocuţul din gura cuptorului şi apoi purcelul, mielul şi viţelul crescut în gospodăria ţăranului. Leşanul nu se dă înapoi de la nimic, nu e zgârcit, dimpotrivă este dornic să-şi arate ospitalitatea. Nu e zgârcit dar nici leneş nu-i. Ştie mânui ţapinul dar ştie şi mersul gospodăriei. I s-a dus vestea de isteţ. A fost instruit de „ Echipa Regală”. E mare crescător de animale. Un cioban ştie să urce cu turma muntele prin luna lui mai şi să coboare abia pe la sfârşitul lunii august, cu dăsagii plini de caş de oaie, pe tarniţa calului, pe care apoi îl frământă bine şi-l „bate”cu pcilugu în bărbânţa din care va trăi toată familia până-n primăvara viitoare. Am fost la stână şi m-am ospătat cu brânză din lacră, jântiţă din fidileş, balmoş, urdă abia scoasă din căldare. În ceaon cuprinsă de toate mirodeniile câmpului, carnea de miel sfârâia, când oaspetele se apropia de stână. Asta-i viaţa de cioban. Nu-i pasă de ploi, de arşiţa verii, dar nici de Fata pădurii care-l ciuie în miez de noapte sau vine şi-l joacă cu tălpile goale pe jăratic în colibă, îl dripăleşte cu picioarele ei din copite, îi ia mana de la vite sau îi trânteşte berbecul în staur … El a învăţat de la străbuni că ea poate fi ostoită cu cureaua din pantaloni, cu usturoiul de la grindă sau făcând semnul crucii cu limba-n gură. Multe balade şi legende s-au născut pe acest meleag care au fost cântate, respectiv scrise de: Maria Precup, Mărioara Precup, Ioana Precup, Veronica Oşorheian şi Elisabeta Luşcan. Scriitoarea Ioana Precup în cartea „Balade şi cântece” a scris: Balada lui Colţa, Savir, Sorin, Damianul Diri, Măriucăi, etc…iar în cartea „ Din cei codri de argint” legenda Boscadăului, Podului Lupului, a Luncii Zîmbrului, a Părăului Ars, a Dealului Coteanca şi multe altele în care a păstrat numele locurilor date de localnici de-a-lungul timpului. Când vin toamna în sat ciobanii şi se întregeşte familia încep obiceiurile: şezătoarea, tiercul, clăcile, berea, tocmala, nunţile şi botezurile. După atâta muncă leşanul se ştie şi petrece. Joacă, strigă, puşcă-n degete, fâşcăie bătând podeaua cu cizma ce a trudit tot anul. Bun la muncă dar şi la petrecere, leşanul e un om neîntrecut în zona Năsăudului. Fala lui a fost dusă şi peste hotare de „ Formaţia de trişcaşi şi chiuitoare”, „Formaţia de căluşari”, „ Formaţia de dansatori”, „ Corul instruit şi dirijat de maestru Tudor Jarda”, interpreţi de muzică populară: Larion Todica, Maria Precup, Anton Todica, Mărioara Dragotă, Veronica Bălan, Sabina Leonte Alb, etc. Obiceiurile şi tradiţiile localnicilor stau scrise în cartea „Leşu şi leşenii” autori: Simion Lupşan, Adrian Onofrei, Nicolae Lupşan, Mircea Suciu, Maria Suciu şi Cristian Suciu; „ Casa de sub ochiul stelei” şi „Datini transilvane” scrise de Veronica Oşorheian; „ Balade şi cântece”şi „Datini străbune” scrise de Ioana Precup; „Şezătoare la opaiţ” şi „Tocmala” scrise de Elisabeta Luşcan. Încet, încet…an de an… modernul ia locul tradiţionalului. Opinca este înlocuită cu tocul înalt, şezătoarea cu discoteca, căruţa cu maşina, autocarul şi tractorul. Influenţa televiziunii şi internetului se simte şi la Leşu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]