Liceenii din Bistriţa-Năsăud, invitaţi de Universitatea Babeş-Bolyai, să spună povestea locului, la un concurs de istorie

Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Asociaţia Studenţească PhiloHistoRiSs, organizează, în perioada 19-20 mai 2017,  cea de a treia ediție a concursului de istorie pentru liceeni, „Spune povestea locului tău″.

Concursul se adresează liceenilor din judeţele Cluj, Alba, Mureş, Sălaj, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Maramureş, Harghita, Sibiu, Braşov, Covasna, Timiş, Oradea, Arad, Caraş-Severin. Acesta va consta în două probe: redactarea unei lucrări scrise şi prezentarea orală a acesteia. Eseurile trebuie să abordeze o  temă de istorie locală.

„Competiţia «Spune povestea locului tău» îşi propune diseminarea subiectelor ce aparţin  disciplinei istorie şi  istoriei locale, precum şi dezvoltarea perspectivelor de cercetare în acest domeniu, în rîndul liceenilor. Competiţia urmăreşte: promovarea disciplinei istorie şi a istoriei locale, precum şi a posibilităţilor de studiu şi de cercetare în acest domeniu, în rîndul liceenilor; familiarizarea liceenilor cu metodologia ştiinţifică, cu desfăşurarea unei sesiuni de comunicări, cu prezentarea şi discutarea lucrărilor, dar şi promovarea Facultăţii de Istorie şi Filosofie în rândul liceenilor şi familiarizarea elevilor cu viaţa studenţească”,  precizează organizatorii.

Concursul urmăreşe să promoveze descoperirea posibilităţilor de studiu şi cercetare a istoriei locale de caătre elevii de liceu. Prin explorarea trecutului comunităţilor din care vin, liceenii se vor putea familiariza cu metodologia ştiinţifică, iar prin felul în care vor alege să îl prezinte şi să îl discute vor învăţa despre desfăşurarea unei sesiuni de comunicări. De asemenea, organizatorii spera ca prin acest eveniment sa fie promovata Facultatea de Istorie si Filosofie…

Partenerii acestei ediţii sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Editura Argonaut, CA Publishing, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Uniunea Studenţilor din România.                                       

Eseurile trebuie trebuie trimise pînă în data de 20 aprilie 2017, la adresa de e-mail [email protected], cu subiect „Concurs pentru liceeni” şi menţionarea epocii abordate (antică, medie, modernă sau contemporană). Susţinerea orală se va realiza pe echipe de cîte maximum două persoane sau individual. Cei selectaţi vor fi găzduiţi la Cluj pentru două zile, pe parcursul cărora se vor desfăşura şi alte activităţi instructive şi recreative – workshop „Ce înseamnă să fii istoric?”, seară de socializare studenţească, tur ghidat al oraşului – au anunţat organizatorii.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5