Liceul cu Program Sportiv, modernizat pe bani europeni

Atelierele Liceului cu Program Sportiv au fost transformate în mai multe săli de sport, dotate cu băi şi vestiare atât pentru fete, cât şi pentru băieţi şi profesori.

Este vorba despre un proiect derulat prin Programul Operaţional Regional în valoare totală de peste 1,8 milioane de lei.

Principalele lucrări de modernizare au vizat: consolidarea clădirii prin recompartimentarea sălilor de sport şi a vestiarelor, prin realizarea unei şarpante noi, placarea pereţilor cu faianţă la grupurile sanitare şi vestiare, refacere finisaje exterioare, refacere tencuieli şi finisaje interioare; îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirii prin izolarea termică a acesteia; modernizarea instalaţiilor electrice, sanitare şi de încălzire, inclusiv montarea de panouri solare şi dotarea cu echipamente de pregătire profesională, IT şi didactice.

Proiectul a fost finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3 – ”Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul major de intervenţie 3.4 – ”Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]