Liceul de Arte „Corneliu Baba”, o unitate de elită, locul unde elevii îşi formează personalitatea şi un viitor sigur

O unitate de referinţă în cadrul sistemului de învăţământ din judeţul nostru – Liceul de Arte „Corneliu Baba” din Bistriţa – cunoscut şi apreciat ca formator de personalităţi la elevi, dezvoltând cu precădere creativitatea şi spiritul de iniţiativă al elevilor, asigurându-le un viitor sigur şi relevant în domeniul artelor, o şcoală în care activităţile creative curg, oferind cele mai bune condiţii de pregătire practică – artistică şi teoretică.

Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor

La prestigiosul liceu s-a desfăşurat, în perioada 22-24 februarie a.c., Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor, faza pe şcoală, la care au participat 71 de elevi din clasa a XI-a A, la olimpiade care cuprind artele plastice (pictură), ceramică şi creaţie vestimentară, clasa a XII-a A la specializările de pictură, modă şi grafică.
Elevii claselor a XI-a B şi a XII-a B au participat la specializările de arhitectură, design şi creaţie vestimentară, urmărindu-se puterea de creativitate.
Clasele a XI-a A,B şi a XII-a A,B au un participant la Istoria Artelor în cadrul olimpiadei.
Comisia de Evaluare a lucrărilor elevilor la Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor a fost alcătuită din prestigioase cadre didactice, buni psiho-pedagogi şi profesionişti artişti plastici: prof. şi pictor profesionist Macedon Retegan, director, cel care se dăruieşte trup şi suflet activităţii din cadrul unităţii şcolare şi preşedintele comisie, prof. şi pictor profesionist Marcel Lupşe şi critic de artă Vasile Duda - la Istoria Artelor; prof. Adria Mocanu şi prof. Loredana Chiş – la Pictură şi Modă; prof. Cristina Trif – la Ceramică; prof. Marian Coman – la Grafică, prof. George Ilieşiu şi prof. Ioan Runcan – la Arhitectură şi prof. Cristian Târnovan – la Design.
Rolul olimpiadei este de a stabili lotul care va reprezenta liceul la faza pe ţară a acestei deosebite activităţi, care se va desfăşura la Baia Mare, jud. Maramureş, în perioada 16-19 aprilie.

Ofertă generoasă de şcolarizare şi pregătire pentru clasa pregătitoare, clasa a V-a şi clasa a IX-a la Liceul de Arte „Corneliu Baba”

În cadrul liceului, fenomenul de pregătire profesionist al elevilor, unde se dezvoltă cu precădere creativitatea şi spiritul de iniţiativă, mai ales practică-artistică în ateliere specifice, cu dotările necesare, este un deziderat al deosebiţilor profesori care pun accent pe creaţie, care aduce un plus în teoria inventivităţii, partea practică fiind un atuu la Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistriţa

Clasa pregătitoare:

Pentru anul şcolar 2016-2017 sunt oferite 25 de locuri pentru această clasă, unde sunt aşteptaţi să se înscrie copii talentaţi şi dornici de a pătrunde în frumoasele şi binefăcătoarele taine ale artelor.
* Înscrieri în perioada 29 februarie – 18 martie 2016.
* Părinţii vor completa o cerere la Secretariatul Liceului de Arte „Corneliu Baba”, unde vor primi relaţiile corespunzătoare.
În acest sens, se organizează „Ziua Porţilor deschise” ale liceului, în 14 martie 2016, de la ora 8 la ora 16.00, unde părinţii pot vedea modul de lucru profesional al elevilor şi baza materială de care dispune unitatea.
Se vor întâlni cu deosebita şi talentata învăţătoare, cu gradul didactic I în învăţământ, un bun psiho-pedagog, o mamă pentru cei mici, care se dăruieşte trup şi suflat meseriei – înv. Anca Minerna, cea care va conduce destinele clasei pregătitoare.
Informaţii la telefon 0263.234910, de luni până vineri, între orele 8.00-16.00 sau 0740.015274.

La clasa a V-a

* Pentru anul şcolar 2016-2017 sunt disponibile 15 locuri, unde sunt aşteptaţi elevii care vor fi declaraţi admişi în urma unei probe de percepţie vizuală (desen) şi a unei probe de creativitate (studiul culorilor).
* Probele practice se vor desfăşura în perioada 1-14 septembrie 2016.

La clasa a IX-a

* Pentru anul şcolar 2016-2017 sunt disponibile 56 de locuri pentru două clase: 1 clasă de Arte Plastice şi Decorative şi 1 clasă de Arhitectură Creaţie Ambientală şi Design.
* Elevii vor fi declaraţi admişi în urma probelor de specialitate susţinute: în data de 25 mai 2016 – probă de percepţie vizuală; 26 mai 2016 – proba de creativitate la arte plastice, iar în 27 mai 2016 – proba de creativitate la arhitectură, arte ambientale şi design.
* Liceul de Artă „Corneliu Baba”oferă gratuit pregătire de specialitate pentru clasele a IX-a în vederea admiterii în zilele de vineri şi sâmbătă.
Informaţii şi lămuriri suplimentare puteţi obţine la numărul de telefon 0263.234910 sau 0740.015274, în zilele de luni până vineri, între orele 9.00-16.00, inclusiv pentru clasele a V-a şi a IX-a.
O unitate de referinţă din învăţământ care îşi aşteaptă elevii pentru a le forma personalitatea şi un viitor sigur!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]