Liceul de Arte „Corneliu Baba” în sărbătoare

O activitate intensă şi de mare sensibilitate s-a desfăşurat, în cadrul Zilele Liceului de Arte „Corneliu Baba” Bistriţa, unde, în 20 noiembrie, începând cu ora 13.00, au demarat ample şi profesionale acţiuni, la care au participat cadre didactice, elevii liceului, invitaţi, mass-media, părinţi etc.
Ziua a demarat cu vernisajul expoziţiei „Structuri ascunse”, cu lucrări expuse ale Ordinului Arhitecţilor Filiala Transilvania, unică în Europa, urmată de expoziţia artelor, organizată în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie B-N şi Direcţia Judeţeană Sportivă pentru Tineret, acţiuni desfăşurate în sala festivă a Liceului de Arte „C. Baba” din str. Dornei.
A putut fi admirat valorosul „Afişul pentru Pace” realizat în colaborare cu Clubul „Lions” Bistriţa.
În holul Liceului de Arte „C. Baba” a fost organizată o expoziţie cu vânzare de pictură pe sticlă şi ceramică aparţinând elevilor din prestigioasa instituţie de învăţământ.
De la ora 13.20 s-a derulat proiectul „Investeşte în educaţie – investeşte în viitor”, cu ajutorul sponsorului SC Rombat SA Bistriţa, unde s-au prezentat două cărţi, iar de la ora 14.00, au avut loc atractive activităţi sportive de meciuri de fotbal pe terenul sintetic al Liceului de Muzică „Tudor Jarda”.
Au onorat cu prezenţa viceprimarul municipiului Bistriţa – Kiss Laszlo, prof. Macedon Retegan – directorul Liceului „C. Baba”, inspectorul de specialitate a IŞJ B-N, - Păvăluc Gal Eniko, preşedintele Clubului Lions, arhitecţi, foşti elevi care au vorbit despre valoarea şi importanţa acestei unităţi şcolare şi necesitatea perfecţionării şi continuităţii pentru a pregăti specialişti valoroşi de care societatea are nevoie.
S-au oferit diplome şi a fost prezentată cartea „Cultură şi civilizaţie la Bistriţa” de către istoricul Vasile Duda.
O activitate de mare rezonanţă pentru o unitate reprezentativă din sistemul de învăţământ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]