Liceul Tehnologic Agricol Beclean începe școala cu director nou; fostul și-a dat demisia din cauza lui... Suliciu

Noul an școlar a început, la Beclean, cu o schimbare – singura, de altfel - la nivel de conducere a unităților de învățământ: Florin Magdea (foto stânga), profesor de biologie la Colegiul Național “Petru Rareș”, cândva director la Grupul Școlar “Henri Coandă” din localitate, ocupă începând cu 1 septembrie 2013, cu delegație de la Inspectoratul Școlar Județean valabilă timp de un an, funcția de coordonare a Liceului Tehnologic Agricol. Asta, în condițiile în care profesorul de informatică Ovidiu Măierean, fostul director (foto dreapta), și-a dat demisia după sesiunea din vară a examenului de bacalaureat, în urma unui episod care l-a avut în centru pe un oarecare elev Suliciu. Învățăcelul a ajuns subiect de sesizare la ISJ nu pentru că n-ar fi fost tocmai bocnă de carte – după cum avea să o demonstreze fie și numai ratarea probei la alegere a examenului maturității – ci reclamat fiind de colegi că ar fi făcut liceul la seral, fără absențele de rigoare trecute în actele oficiale, deși în timpul cursurilor ce trebuiau parcurse cu frecvență redusă (confom regimului special al sistemului, cu module obligatorii, teze, lucrări, ore și programă de îndeplinit într-un anumit interval de timjp) acesta și-ar fi aflat rostul prin țări străine. Suspiciunile astfel create au atras după sine ancheta mai marilor învățământului din județ, în jurul unui director al Liceului Tehnologic Agricol Beclean care a preferat să lase locul altcuiva decât să se apuce să demonteze niște acuzații și bănuieli într-un caz despre care a susținut atunci că n-a fost chiar așa cum s-a prezentat.
Ovidiu Măierean a preluat frâiele fostului Grup Șolar Agricol Beclean în februarie 2010, de la colegul său, Viorel Farcaș, într-o instituție unde predecesoarea în scaun, Felicia Baniai, și-a făcut nu doar veacul, ci și destule probleme de imagine, la pachet cu anchetele, acuzele și suspiciunile corupție care au început să curgă la scurt timp după ieșirea sa, într-un sfârșit, din peisajul funcțiilor de conducere. Între timp, școala cu pricina nu s-a remarcat nici pe departe în peisajul instructiv-educativ local sau județean. Ba din contră. Cu numele schimbat, nu și cu renumele, cu micile mari excepții rezultate, pe de o parte, din cazurile individuale ale unor elevi și profesori conștiincioși ale căror merite au avut, în cele din urmă, ecoul meritat, iar pe de altă parte, din bacalaureatul luat până mai acum doi – trei ani “pe stil vechi” de toată suflarea participantă – nu doar de aici, ci din toată țara - cu note de 8.00 și 9.00 în situațiile cele mai deficitare, instituția a reușit peste timp performanța de a deveni proverbială pentru “calitatea” școliților și a chiulangiilor de acolo. Nici mai nou, de când probele maturității se trec prin vizorul camarelor de supraveghere, unitatea nu arată că o duce mai bine: 4 elevi au reușit să depășească linia (primul a avut media 6,75) în sesiunea din toamnă, 49 n-au ajuns până la ea și șapte au lipsit cu desăvârșire din peisaj; 24 la sută și-au încheiat cu brio socoteala școalară la examenul din vară; 35 la sută au promovat din prima încercare în 2012 și 24 la sută avuseră succes la sesiunea întâi din 2011.
De un an, Liceul Tehnologic Agricol Beclean trăiește fără director adjunct, ca o consecință implicită a scăderii numărului de clase la 21, adică sub limita de 25 necesară pentru îndeplinirea funcției secunde în instituție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5