Bilet de călătorie

LIMBA IZVOARELOR

Am tresărit puţin când l-am auzit pe un coleg profesor rostind „limba izvoarelor”, ca materie ce se studiază la Facultatea de Istorie. Imediat m-am gândit să decodific această realitate lingvistică şi să găsesc mistere ce se ascund în ea, sensuri noi, adăpost pentru imaginaţie. Conform dicţionarelor, „izvor” nu este doar firul de apă care porneşte în lume şi locul de unde se iveşte el, fiind tot „izvor”, ci şi „obârşie, sursă, sorginte” şi „document, text original (istoric, ştiinţific)”. Izvoarele ca documente trebuie citite în limba lor, înţelese corect. De aceea, desluşirea unor texte din latină, greacă, slavonă, presupune cunoaşterea acestor limbi şi studierea lor după un plan bine stabilit.
Dar, să cunoşti limba izvoarelor care susură în liniştea peisajului de munte şi să admiri limpezimea documentelor istorice poate fi un joc secund, bazat pe un transfer de sens din concret în abstract.
Cred că „limba izvoarelor” merită să fie o nouă limbă a lumii, vorbită pe pământ, aşa ca cea a păsărilor, devenită „limbaj” de comunicare. Am învăţa această limbă nu doar în şcoală, ci şi în drumeţiile noastre, în care intrăm în natură ca într-un templu viu, actual. A fi profesor de „limba izvoarelor” înseamnă a fi în catedră cu cel de „limba munţilor”, de „limba copacilor”, de „limba pădurii”, de „limba lunii şi a soarelui”, adică discipline posibile, la care nu ne-am fi gândit până acum.
Cum ar fi dacă nu am avea doar un singur izvor, o singură obârşie, la care ne întoarcem de fiecare dată cu sentimente amestecate, ci mai multe, izvoare care să cânte ca într-un cor despre noi, cei care am fost, purtând însemnele neamului, tradiţiilor, „de-o făptură şi de-o seamă”, uniţi prin grai?!...
Limba izvoarelor nu este una singură. Depinde de izvor, de document, care a fost redactat în greacă, în latină, în slavonă sau în turcă, în maghiară. Practic, există atâtea izvoare, cu limba lor, câte relaţii istorice au existat cu statul nostru, de la Burebista încoace, mai paşnice sau mai încordate.
Azi, limba română, limbă naţională, este principala opţiune a scrierilor despre prezentul nostru istoric, social, economic, politic ori cultural. Chiar dacă, poate, nu tot ce se consemnează mai are valoare de „izvor”. De asemenea, mai există şi „izvoare” care azi se traduc, de obicei în engleză, în germană, în franceză. Cine ştie dacă nu peste alte două mii de ani şi una dintre acestea va fi o altă „limbă a izvoarelor”?!... În eventualitatea că va mai exista izvorul, în toate sensurile lui.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]