Lipiţanul de Beclean, la Salonul Calului de lângă Bucureşti

Un echipaj de atelaj, având în componenţă patru exemplare superbe de cai din rasa Lipiţan, reprezintă Herghelia Beclean la cea de-a treia ediţie a Salonului Calului, ce se desfăşoară între 26 septembrie şi 5 octombrie la Baza Hipică “Equestria” de pe DN 1 Snagov – satul Tâncăbeşti.
Evenimentul premium al echitaţiei în România, un maraton de competiţii de înaltă performanţă, propune, în intervalul 2-5 octombrie, 4 zile dedicate integral competiţiilor sportive de înaltă performanţă, acreditate internaţional de către Federaţia internaţională de echitaţie (FEI) în sistem CSI* CSIYH*, CSIAm-B. La start sunt aşteptaţi 100 de sportivi şi 150 de cai în competiţie, din Belgia, Italia, Franţa, Austria, Bulgaria, Grecia, Croaţia, Turcia şi Germania, care vor concura în cadrul a 15 probe dotate cu premii în valoare totală de 16.000 euro. Cele mai importante probe competiţionale din cadrul concursului Grand Prix FEI CSI* sunt programate în week – end - ul 4-5 octombrie şi includ circuitele VIP Tour, Young Horses Classes Bronze Tour, Silver Tour, Gold Tour, precum şi Bucharest International Grand Prix.
Personalităţile care au confirmat participarea la competiţiile sportive sunt: Gilbert Remy (Luxemburg) - arbitru şi şef de pistă internaţional gr. III, Alexandru Iavorovski (România) - arbitru internaţional, fost Secretar General al Federaţiei Ecvestre din Turcia, acum în poziţia de Preşedinte al Juriului, arbitri internaţionali recunoscuţi din Turcia, precum şi reputatul comentator Cristian Ţopescu, un susţinător consacrat al Salonului Calului încă de la prima sa ediţie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5