Lipsa bunului simţ este o cruntă boală (II)

Între România şi Ungaria se stabilise, în urmă cu ceva ani, să se desfăşoare şedinţe comune între cele două Guverne, dar în prezent se pare că nu mai sunt necesare aceste semne de prietenie, ungurii din Ungaria simţindu-se prin Transilvania ca pe propriile lor domenii, mai ales că autorităţile noastre tac precum… mortul în păpuşoi.
Păi domnilor puternici ai zilei, dacă nu vegheaţi la interesele ŢĂRII, lăsaţi-ne că şi aşa suntem noi transparenţi până-n măduvă. Deci, cu oasele spre Odorheiu Secuiesc, mai repatriem cu onoruri criminali de război.
Iată că acţiunea de înhumare se desfăşoară sub patronajul lui Kover Laszlo (preşedinte al parlamentului ungar – cu prerogative de preşedinte al Ungariei), aşa că povestea, pe care o continui din ediţia de ieri a ziarului, este supervizată de Veress Laszlo Lehel, consilierul personal a lui Kover Laszlo, aşa că semnificaţia este mai mult decât profundă, mai ales că în România „acţiunea” se bucură de un sprijin consistent din partea funcţionarilor diplomaţiei ungare din ţara noastră.
Şi iarăşi mă-ntreb nedumerit: „oare ce hram, ce puteri, cine le acordă „ambasadorilor” străini atâtea drepturi încât fac ce vor, declară ce vor, în ţara în care sunt doar acreditaţi şi în nicio formă nu sunt ceva satrapi sau măcar şefuleţi”. Chiar, în numele cui se află ei în treabă, în speţă, în Transilvania.
Deci, osemintele lui Nyiro Jozsef vor fi aduse cu trenul „Franz Liszt”, urmând ca aşa-zisul cortegiu funerar să fie însoţit pe teritoriul României de garda de onoare a Adunării Naţionale Maghiare. În seara zilei de azi (26 mai), garda de onoare va preda sicriul cu osemintele unor „husari secui”.
Măi, măi, a dracului e michiduţă, ce de Adunare Naţională, ce gardă paramilitară…
Şi lucrurile nu se opresc aici.
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Fuzes Oszkar Laszlo va aştepta cortegiul funerar la Gheorgheni (Harghita), ca să nu se piardă, iar delegaţia, la Miercurea Ciuc. Ce de onoruri şi câtă onoare.
Mare tămbălău mare, mai ales că cel din sicriu este împotriva sau a fost împotriva românilor, evreilor şi ţiganilor. Bravo domnule ambasador. Dar nu-i totul. Soţia ambasadorului ungar la Bucureşti, d-na Bajtai Erzsebet, va însoţi cortegiul funerar de la intrarea acestuia pe teritoriul României, pentru a gestiona, în mod corespunzător, eventualele probleme ce pot apărea. Nu-i aşa că sunt teribil de întortocheate cărările domnilor criminali de război, mai ales că suntem doar la câteva zile distanţă de „Ziua Eroilor” în România şi astfel de eroi ori… erori mai avem noi plantate sau implantate în felurite locuri pentru a învenina locurile.
Şi pentru că România este ţara unor mari surprize, mă cuprinde un sentiment ciudat, pentru că nu pot explica în nicio formă, în niciun mod, de ce mereu noi, ca naţiune, suntem dominaţi de atâta slăbiciune, ori laşitate şi nu ştim să ripostăm, elegant, normal, atunci când unii se găsesc să ne lipsească etichete murdare de fraieri, ba le şi acceptăm.
O ţară cu eroi şi martiri, o ţară în care diferiţi ambasadori ne urechează şi nu-i trimitem în ţara lor de baştină, o ţară în care Adunări şi Gărzi, mai mult sau mai puţin naţionale, îşi flutură stindarde şi noi tăcem, repet, ca mortul în păpuşoi.
Păi, domnilor secui, unguri, parlamentari şi voi, fraţi români!
Noi, ca ţară, ne purtăm cu toate etniile trăitoare aici mai mult decât omeneşte.
În acest sens am purtat cu domnul Deac Fredi (preşedintele Comunităţii Evreilor (mozaică) din Bistriţa) un scurt dialog pe tema subiectului abordat în ediţia de ieri şi în cea de azi a ziarului. Discuţia, cred, este mai mult decât plină de miez.
- „Dragul meu (n.a. suntem prieteni de foarte mulţi ani) în România, noi, evreii, am trăit şi trăim ca într-o ţară prietenă. Unii dintre conaţionalii meu au plecat. Este o problemă de opţiune, este o problemă şi o alegere personală.
Despre al Doilea Război Mondial sunt multe de spus. Concret, este de spus că 6800 de evrei au fost adunaţi de hortişti din zona Năsăudului „încartiruiţi” pe dealurile din zona Staţiunii Pomicole şi apoi au fost trimişi la Auschvitz şi Birkenau, iar perioada de 2-4 iunie 1944 este o perioadă de doliu pentru noi, pentru că numai de aici, hortiştii unguri ne-au ucis practic 6800 de conaţionali.
Aşa-i că nu-i simplu să judeci?
În Sinagogă ai „cazat” caii, arhiva toată a fost arsă când s-au retras.
Avem în judeţ 72 de cimitire evreieşti şi suntem pe locul trei în ţară ca număr de cimitire, fapt ce vorbeşte despre o populaţie evreiască numeroasă în zonă, care a trăit în bună înţelegere cu românii.
Nu ştiu ce vor să demonstreze cei care readuc aici foşti criminali de război, dar este clar, evident, că istoria nu uită şi nu iartă, mai ales nu iartă”. Are dreptate Deac Fredi.
Istoria nu uită şi nu iartă, iar între EROI şi ERORI este, totuşi, o uriaşă diferenţă.
Să nu uităm!
Adrian L. Mănarcă,
Senior editor