Lista copiilor admişi în creşe, afişată pe 3 iunie

Un număr de 159 cereri au fost depuse la Direcţia Municipală de Sănătatedin cadrul Primăriei Bistriţa, pentru înscrierea copiilor la cele patru creşe, în perioada septembrie 2013-iunie 2014.
La nivelul municipiului Bistriţa, sunt disponibile 163 locuri, cereri peste capacitate fiind depuse pentru instituţiile de pe str. Zimbrului şi cea de pe str. Andrei Mureşanu.
“Cererile nu au fost echilibrate, adică la unele creşe numărul cererilor a fost mai mare decât numărul locurilor disponibile. Bineînţeles, vom face o echilibrarea, astfel încât toţi cei 159 de copii să aibă loc în creşă. (…) Creşa nr. 2 şi Creşa nr. 4 au cereri mai multe decât numărul d elocuir, asta pentru că în zonă sunt mai mulţi copii, dar poate să însemne că acolo sunt condiţii mai bune. Luni, 3 iunie, vom afişa lista copiilor admişi şi creşele la care sunt înscrişi”, a precizat primarul Ovidiu Creţu, în cadrul unei conferinţe de presă.
***

Creşa nr. 1 - Aleea Şieului, 56 de locuri – 45 cereri;
Creşa nr. 2 - strada Zimbrului, 37 de locuri – 40 cereri;
Creşa nr. 3 - Aleea Plăieşului, 50 de locuri- 40 cereri;
Creşa nr. 4 - strada Andrei Mureşanu, 20 de locuri-34 cereri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5