Literatura din Bistriţa, la loc de cinste în Viena

Doris Cosma

Sub numele generic - “Centenarul Marii Uniri” la Viena au avut loc o serie de evenimente culturale, de înaltă ținută intelectuală și deosebită anvergură, prin care s-a celebrat grandioasa împlinire istorică, a neamului românesc – Marea Unire. Organizatorul principal a fost Cercul Cultural Româno-Austriac și RTV ”Unirea”, din Wiener Neustadt – Austria, coordinator Ioan Godja.
Pe parcursul a trei zile au avut loc simpozioane, dar și lansări de carte, expoziții de fotografie și de pictură, concerte și spectacole în aer liber. La eveniemnte a fost prezent şi ambasaforul Bogdan Mazuru.
Bistriţa a fost reprezentată de scriitorii Elena M. Cîmpan şi Menuţ Maximinian. În cadrul evenimentului de la Primăria din Viena a fost lansată Monografia Palatului Culturii, revistele „Conexiuni literare” şi „Conexiuni magazin”. De asemenea, s-a vorbit despre activităţile literare ale Societăţii Scriitorilor „Conexiuni”. Cei doi bistriţeni au susţinut un recital de poezie. De asemena Menuţ Maximinian a lansat cărţile „Crucea nopţii” şi „Cărţi şi contexte critice”.
A fost o întâlnire în care poezia bistriţeană a fost aşezată la loc de cinste, legătura Palatului Culturii Bistriţa şi a managerului Dorel Cosma cu Asociaţia condusă de Ioan Godja, prinzând roade încă din anii trecuţi prin participarea la schimburi de experienţă în care în centru a fost promovarea literaturii şi a tradiţiilor româneşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5