În livada de pruni a ing. Ghiţă, gustând magiunul fabricat în căldarea bunicii

          Revin la Feleac după exact 365 de zile. O iau pe acelaşi drum judeţean şi mă întâmpină un panou publicitar care-mi dă speranţa că acesta va fi modernizat, poate şi asfaltat. Satul, unic în felul lui, cu uliţe asfaltate, semne  de circulaţie, podeţe şi şanţuri betonate, este de secole ascuns între dealuri şi păduri de foioase. Se spune că aici ar fi aerul cel mai ozonat, se bea apa cea mai curată şi se mănâncă cele mai sănătoase fructe şi legume.

          E trecut de miezul zilei, canicula a distrus orice boare de vânt, din fântâni apa aburindă este sorbită de călătorul însetat. Cu o maşină de teren las asfaltul topit de soare şi urc pe un drum de hotar, pe o coamă de deal şi ajung în livada de miere a ing. Ghiţă Gherman.

          Dacă ai aduna într-o ilustrată colorată tot ce-mi soarbe privirea te-ai minuna cum poate natura plăsmui atâtea frumuseţi. Îmbătat de belşugul ce ne înconjoară, sunt fericit că am reuşit să văd atâtea minuni ale omului – şi naturii. Ing. Ghiţă, patronul acestei livezi, stă de vorbă cu fiecare pom în parte. Sunt sute la număr. A sta de vorbă înseamnă, aidoma unui prunc, a-l îngriji şi hrăni în lungul drum către fructificare.  Zeci de pruni, cu crengile aplecate până la pământ, parcă mulţumind celui ce are grijă de ei, abia aşteaptă mâna culegătorului. „Un an cu totul deosebit”, îmi spune inginerul, mulţumit că natura te răsplăteşte.

          De la administrarea îngrăşămintelor în mustul zăpezii, până când prunele ajung în căldarea bunicii, este o cale lungă. Se cere muncă, trudă, efort fizic şi financiar. Numai o stropire a constat 50 de atomizoare, 30 kg purtate în spate pe pantele abrupte. Aici, mecanizarea este imposibilă. Plantaţia este etapizată. Pruni pe rod, alţii aşteaptă doar să intre la anul, dar toţi necesită aceeaşi îngrijire. Merele şi perele sunt pregătite parcă pentru expoziţie. Nu este un an al merelor, este anul prunelor, îmi spune interlocutorul. Dragostea dintâi a inginerului este însă viţa-de-vie. Vinul pădurarului, specialitatea casei (este şi specialist în silvicultură), cu arome regeşti, limpede ca şi cristalul, le întrece pe toate. Peste 2000 de butaşi de viţă-de-vie, numai soiuri nobile. Acum Feteasca dă în pârgă. Aromele le simţi atunci când mai adie un vântuleţ. Şi în acest an va ieşi un vin de mare calitate şi profunzime. Şi un vin poate fi profund şi îţi dai seama numai gustându-l.

          Este după-amiază şi în livadă auzi parcă freamătul crengilor încărcate de rod. Pruni, meri, peri, caişi, nuci, viţă-de-vie, toate constituie o panoplie a averii proprietarului care, după ce-şi termină orele de serviciu, vine aici, bucurându-se de miracolul naturii umane, amirosind a magiun făcut în căldarea bunicii.

 

Cânta la Feleac o vioară

 

          Şi a fost ediţia a II-a. Sărbătoarea felecanilor de pretutindeni, iniţiată în 2018, de preotul Jarda, i-a adunat acasă pe mulţi dintre cei plecaţi în ţară sau în lumea largă. Felecanii au un specific aparte, se adună în satul natal atunci când îi cheamă dorul. Mai ales că acum au venit să mai asculte, prin amintiri, vioara ceteraşului Vasile, cel care cânta la vioară ca nimeni altul. După Sfânta Liturghie oficiată de parohul Jarda şi de părintele Herteli, felecanii s-au oprit un moment la Monumentul Eroilor, aducând un omagiu celor ce au căzut pentru patrie. Un lucru important la Feleac, pe monument sunt trecute numele unor eroi care au luptat la Plevna, în Războiul de Independenţă.

          După-amiază, s-au adunat sătenii în curtea Căminului Cultural şi şi-au amintit cu toţii de formaţia fraţilor Săplăcan: Vasile, Valentin şi Iulian, care în urmă cu decenii era nelipsită de la horele şi jocurile organizate în satele noastre. Vasile, un fiu vrednic al Feleacului, şi-a slujit satul că talentele sale, armele lui fiind vioara, biserica şi cartea, cum aflăm dintr-un documentar semnat de nepoata acestuia, Ana Maria Olteanu.

          La Feleac, şi astăzi, după trecerea a 30 de ani de când Ceteraşul cântă împreună cu îngerii în ceruri, oamenii îşi amintesc de el, exclamând: Mare ceteraş, ce frumos cânta la biserică, rugăciunile lui erau primite! Şi acum, parcă, în ograda de lângă şosea se mai aud sunetele viorii mânuită cu reală măiestrie de ceteraşul Vasile. Şi-l mai amintesc cu vioara în mână, împreună cu fraţii săi – Iulian la violă şi Valentin la contrabas. Cânta formaţia fraţilor Săplăcan „Învârtita” „De-a lungul”, „Ceardaş”, vals, tango, toate creând o atmosferă de voie bună, de sărbătoare. Fiind un gospodar cu totul special Ceteraşul, spun cei de astăzi, se odihnea cântând la vioară. Mânuia la fel de bine arcuşul, ca şi sapa ori coasa.

          La Feleac, la chemarea viorii Ceteraşului, cei de astăzi s-au întâlnit în curtea Căminului Cultural. S-a amenajat o scenă unde au evoluat formaţii artistice şi solişti vocali, întreţinând atmosfera, gustând apoi din preparatele oferite gratuit de organizatori. Oameni de vază ai satului, ing. Vasile Săplăcan, dr. Viorel Irimeş, tenorul Andrian Mărcan, primarul Ioan Mureşan au ţinut să fie alături de cei care, unii de la mii de km, au ţinut să fie din nou acasă, la Feleac.


Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]