Liviu Ioan Mureşan, antologat în Confluenţe lirice

Antologia de poezie şi proză Confluenţe lirice, Editura Pim Iaşi-2012, coordonată de Relu Coţofană şi îngrijită de Teodor Dume, Veronica Pavel Lerner şi Mioara Băluţă, include 50 de autori din România şi din străinătate. Coperta este realizată de Dana Ştefan, artist plastic stabilit în Germania. Autorii cuprinşi între coperţile acestei cărţi pornesc cu şanse egale, lăsând cititorul să aprecieze nivelul artistic al textelor. Internetul a jucat un rol deosebit de important în realizarea acestei antologii. Autorii, majoritatea internauţi, sunt colaboratori ai diferitor reţele şi site-uri literare, unii dintre ei sunt deja cunoscuţi în presa literară, laureaţi ai concursurilor de poezie şi proză scurtă organizate atât pe reţelele literare, cât şi cu ocazia altor concursuri organizate în toate oraşele ţării sau într-un alt colţ al lumii.
“Toţi autorii au participat activ la apariţia acestei configuraţii, cu notaţii realiste, străduindu-se să participe cu texte cu o tematică eterogenă, pe alocuri elegiacă şi cu norme noi ale construcţiei poetice pe plan estetic şi stilistic, unii încercând să-şi geometrizeze trăirile, alţii să reducă neo-modernismul la suma câtorva cuvinte descarcerate de tirania întrebărilor existenţiale, apropiindu-se de o scriere hieratică prin conţinutul şi mesajul liric transmis. Peisajul literar fiind unul complicat, destul de divers (eu însămi am fost cuprinsă de emoţie la recitirea fiecărei pagini) în care se simte înscris amestecul de idei, de trăiri, de pronosticuri dezvăluit liricii şi gândurilor din proza scurtă”, declară Maria Oprea.
Poezia, proza, eseul şi portretele de personalităţi se armonizează perfect într-un singur volum - o dovadă ca efortul unui întreg colectiv redacţional a dat roade şi un argument în plus că scrierile din acest volum poarta amprenta existenţei fiecărui autor în parte. Din judeţul nostru este prezent poetul Liviu Ioan Mureşan. Bistriţeanul este inclus cu ciclul “Cântările nopţii”în număr de cinci. O antologie frumoasă care face cinste poetului bistriţean.

Comentarii

06/09/12 17:12
poezieromaneasc...

felicitări tuturor autorilor şi, în mod special, celor care s-au ocupat de editarea antologiei!

mulţumim, domnule Menuţ Maximinian, pentru amabilitatea cu care aţi prezentat această antologie.

Liviu-Ioan Mureşan, mulţumiri şi ţie că ne-ai făcut cunoscută această apariţie în pagina de cultură a ziarului bistriţean.

Numai bine!

Ottilia Ardeleanu

06/09/12 19:00
teodor dume

mulţumiri, liviu ioan mureşan în primul rând pentru prezenţă în antologia noastră CONDLUENŢE LIRICE şi nu în ultimul râţnd pentru prezentarea antologiei în cotidianul bistriţenilor.
mulţumiri şi colectivului de redacţie.

stimă şi consideraţie,
teodor dume,

06/09/12 19:01
teodor dume

mulţumiri, liviu ioan mureşan în primul rând pentru prezenţă în antologia noastră CONDLUENŢE LIRICE şi nu în ultimul râţnd pentru prezentarea antologiei în cotidianul bistriţenilor.
mulţumiri şi colectivului de redacţie.

stimă şi consideraţie,
teodor dume,

06/09/12 21:14

Doamna Ottilia Ardeleanu, cînd o poetă vine şi lasă un semn, bucuria e cu atît mai mare.

08/09/12 19:05

Acom văd comentariul poetului Teodor Dume. Bine aţi venit la Bistriţa!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]