Local
Marcel Boloș, fostul ministru al Fondurilor Europene, în prezent directorul Agenției de Dezvoltare Nord-Vest, s-a întâlnit, la finele lunii trecute, cu conducerea Primăriei Năsăud. Pe agenda... |
Educaţia rămâne o prioritate pentru administraţia publică locală de la Leşu. Pe lângă investiţiile în infrastructura şcolară, sunt în implementare proiecte care vizează asigurarea dispozitivelor... |
Primarul comunei Leşu, Sorin Avram, susţine că până în 35% din suprafaţa localităţii pe care o administrează este cadastrată, lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor urmând să continue în... |
Elevii de Şcoala Gimnazială din comuna Romuli au primit tablete şcolare, achiziţionate printr-un proiect finanţat prin fonduri europene şi derulat de către Primăria localităţii. La predarea-primirea... |
Locuitorii din satele Romuli şi Dealu Ştefăniţei, dar şi persoanele din afara localităţii care au în proprietate teren pe raza comunei Romuli, sunt aşteptate la primărie pentru identificarea... |
|
La Lechinţa, semestrul al II-lea a început în scenariul galben, astfel că alături de preşcolari şi elevii din cliclul primar, în bănci au revenit şi viitorii absolvenţi ai claselor a 8-a şi a 12-a,... |
Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, rămâne un apropiat al școlii și al educației. La început de semestru, acesta a venit la școală cu un gând bun și un cadou simbolic pentru elevii comunei,... |
Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a vizitat serele municipiului, unde, împreună cu șefa serviciului Spații Verzi, Liana Popescu, a discutat despre unele soluții de înfrumusețare a... |
Echipele Electro-Ursa Servcom SRL lucrează la modernizarea extinderea şi reabilitarea sistemului de iluminat public în oraşul Beclean.
***
Oraşul Beclean se pregăteşte pentru intrarea în nivelul de... |
Sub genericul „Ecouri medievale”, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud deschide în perioada 9 februarie - 15 martie 2021 o nouă expoziție de arte vizuale. Vă așteptăm să admirați impresionantele lucrări... |
Primarul Dorin Vlaşin: CNI lansează licitaţia pentru Complexul sportiv multifuncţional de la Năsăud!
Primarul oraşului Năsăud, Dorin Vlaşin, anunţă că la nivelul Companiei Naţionale de Investiţii va fi demarată procedura de achiziţie publică pentru contractul de proiectare tehnică şi execuţie de... |
La Năsăud, semestrul II a început în scenariul verde, astfel că toţi elevii au revenit în bănci, forfota şi zâmbetele copiilor inundând străzile din „oraşul şcolilor”.
Primarul... |
Primarul oraşului Năsăud, Dorin Vlaşin, anunţă că în aceste zile va fi semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru varianta ocolitoare a orașului, asta în urma finalizării... |
La Năsăud a început distribuirea pachetelor cu produse de igienă, tranşa III, din cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD. Potrivit datelor transmise de Primăria... |
Toţi contribuabilii năsăudeni, persoane fizice sau juridice, pot să plătească on-line taxele, impozitele locale, amenzile şi alte taxe speciale (taxa de timbru, de acte de identitate etc). |
Primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, a anunţat că lucrările din cadrul proiectului AQUA PRIMUS au demarat în forță. „Odată implementat acest proiect, împreună cu SPA-ul stațiunii, Promenada... |
Către Grupul de lucru de la Consiliul Judeţean Bistriţa- Năsăud pentru identificarea unor trasee de cicloturism
Subsemnatul Mihalci Ioan, consilier local Teaca, preşedinte al Comisiei pentru... |
Administraţia năsăudeană continuă programul de regenerare urbană a zonei din cartierul de blocuri, în locul garajelor şi magaziilor urmând să fie amenajate locuri de joacă, spaţii verzi şi parcări.... |
Năsăudul este "oraşul şcolilor", astfel că un parteneriat între administraţia publică locală şi instituţiile de învăţământ este o normalitate. Primarul oraşului, Dorin Vlaşin, anunţă un nou program... |
|
Primarul municipiului Bistriţa şi administratorul public, Ioan Peteleu, au avut o întâlnire cu un grup de reprezentanți ai Ordinului Arhitecților, discuțiile fiind axate pe situația locuințelor... |
Pagini

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
ȘCOALA DE ARTE...
Comentarii
Poeta Ana Zegrean a trecut la cele veşnice
veronica oșorheian -
Lun, 10:20
Odihnă lină și neuitare. Condoleanțe familiei.
Poeta Ana Zegrean a trecut la cele veşnice
un cititor -
Lun, 09:20
Este uluitor cît de repede și pe neașteptate pleacă scriitorii dintre noi. Și nu doar ei. O floare...
Felicitări! Atleții de la CSM Bistrița, pe podium la Naționalele de cros!
IONEL BALEA -
Dum, 20:38
Felicitări!
Scrisoare către Arhiereul nostru din ceruri
Silviu -
Dum, 16:05
IPS Bartolomeu Anania, a fost un mare iubitor al meleagurilor bistritene. Lui i se datorează Crucea...
Rugăciune ecumenică, iniţiată de Consiliul Judeţean, la vremuri de încercare pentru întreaga omenire
Tibi -
Dum, 15:20
Ioan Turc s-a dovedit a fi un foarte bun orator si cu prilejul participarii sale la rugăciunea...
Aniversări
În ceas aniversar, familia îi urează „La mulţi ani!” doamnei Victoriţa Petruse, soţie, mamă şi bunică iubită deopotrivă de fiecare în parte.
În zi de naştere, urăm prof. univ. dr. IRONIM MARŢIAN, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi!
La mulţi ani!
Redacţia „...
În zi de naştere, urăm viceprimarului comunei Livezile, FLORIN GRIGA, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi!
La mulţi...
In Memoriam
Astăzi, după Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, am săvârșit la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Chețiu, slujba...