Dus – Întors

Lotul de ţară

Nu ştiu de ce, dar îmi place Neagu Djuvara. Iar „Un secol cu Neagu Djuvara”, de George Rădulescu, ediţia a II-a revizuită, apărută la Editura „Adevărul holding”, mi-a acaparat atenţia, interesul, într-o lectură de zile mari. La cei o sută de ani împliniţi, pe 18 august 2016, el poate spune orice, în interviuri pline de savoare, şi să fie crezut. De la o sută încolo, oricine merită să fie crezut. Mai ales dacă se exprimă atât de convingător, elegant şi drept, precum Neagu Djuvara. Îmi place poate pentru că şi-ar dori înainte de marea plecare, să se îmbarce pe un vas şi să nu se mai întoarcă din larg. Pentru că a declarat că se îndrăgostea din şapte-n şapte ani, mereu de modelul primei iubiri, soţia France. Şi pentru că Andrei Pleşu scrie că „ar fi încântat ca silueta publică, „desenul” social pe care îl propune, prin simpla sa prezenţă, Neagu Djuvara, să capete prestigiu nu de uniformă, dar de etalon.”
Pornind de la acestea, cred că există oameni, care cu adevărat ar merita să formeze „un lot de ţară”. Cuvântul „lot”, de fapt, de acolo se trage, de la o fâşie de pământ cultivată, avută în îngrijire sau drept moştenire. Înţelesul de „lot olimpic” s-a născut mult mai târziu, sportiv, doctrinar sau ştiinţific, pornind de la un efectiv reprezentativ.
Pe finalul acestei vacanţe mari, de vară autentică, am cunoscut o elevă de liceu ( cel mai bun ),care şi-a petrecut fiecare dintre vacanţe, aşa cum înţelegeam şi eu altădată să dau sens unui timp lăsat la decizia mea, cu libertate desăvârşită, înţeleasă în cele mai frumoase detalii. Eleva locuieşte la ţară, îşi petrece vremea lucrând şi citind. M-a impresionat, dar mi-a şi plăcut, să o aud povestind cum merge cu bunica la strâns fân, la adunat iarbă pentru animale, în ajun de sărbători religioase, cum citeşte împlinindu-şi lista de lecturi, cum se simte mulţumită, utilă, de ajutor şi, totodată, fericită să locuiască în satul ei, să simtă liniştea de nedescris şi să asculte glasul ce se aude din adânc şi care nici nu ştiu dacă şi până când va mai exista.
Şi, după toate acestea, mă întreb dacă este mai important prestigiul dat de uniformă sau cel de etalon, dacă toţi elevii pot încăpea în loturi de olimpiade, pe discipline, pompând în ei spirit de competiţie, ambiţie, intransigenţă, fluturând steagul cu performanţă prin faţa ochilor obosiţi, nedormiţi, obişnuindu-se de tiner cu eşec, înfrângere, nedreptate, ca-n orice competiţie, sau dacă ce contează cu adevărat este un spirit sănătos, care se bucură de natură, de frumuseţea unei cărţi de literatură, de marii creatori de idealuri, de vise, visând la rându-i că într-o bună zi lotul din care face parte este mult mai numeros decât cel selecţionat, cu greu, şi care se schimbă de la an la an, formând în urmă valuri de retragere?...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]