Şedinţa ordinară a CJ

Luca Iancu merge mai departe

Unii liberali din Consiliul Judeţean au revenit la sentimente mai bune în ceea ce îl priveşte pe vicepreşedintele Consiliului judeţean Luca Iancu. Mult trâmbiţata şedinţă ordinară, de ieri a CJ, s-a transformat într-un fiasco politic. Interesele personale au primat înaintea intereselor politice. Marea schimbare s-a produs în rândul consilierilor judeţeni PNL.

În schimb, social-democraţii din Consiliul Judeţean au rămas fermi pe poziţii şi au cerut suplimentarea ordinii de zi cu un proiect de hotărâre ce avea ca şi obiect întocmirea unei Comisii de Analiză şi Investigare a activităţii vicepreşedintelui CJ Luca Iancu. Cu toate că cei din PSD au ameninţat cu boicotarea şedinţei, preşedintele CJ Liviu Rusu a rămas ferm pe poziţii şi a declarat că nu va introduce pe ordinea de zi niciun proiect care face obiectul analizei vicepreşedintelui Luca Iancu.

„Sunt sensibil la rugăminţile dumneavoastră, însă proiectul de hotărâre nu are obiect. Nu inventaţi capete de acuzare (…) Oricare dintre comisiile care funcţionează în Consiliul Judeţean pot face verificări. Nu există faptă penală, dar dacă aveţi suspiciuni puteţi face sesizări la organele abilitate. Nu susţin adăugarea unui proiect de hotărâre pe ordinea de zi” a declarat preşedintele CJ Liviu Rusu.

Preşedintele CJ a rămas „rece” şi la solicitările consilierului judeţean PNL Dorin Popescu, cel care a ieşit în presă şi a făcut cunoscută iniţiativa social-democraţilor şi a liberalilor, şi anume aceea de revocare din funcţia a vicepreşedintelui CJ Luca Iancu. Coincidenţă sau nu, liberalul Dorin Popescu a ţinut să anunţe în plină şedinţă, că toate firmele la care este administrator sunt verificate de către ei de la Garda Financiară.

În cele din urmă, după ce au repetat procedura de vot, deoarece aparatul tehnic al CJ s-a încurcat în propria numărătoare, consilierii judeţeni au decis: ordinea de zi nu se va suplimenta cu nici un alt proiect de hotărâre, şi astfel vicepreşedintele CJ Luca Iancu merge mai departe. „Aliaţii” vicepreşedintelui CJ au fost colegii de partid, consilierii judeţeni PD-L, dar şi liberalii Anton Vlad, Mihai Bumbu, Dorel Coc ( care într-o primă fază a votat „pentru”, apoi s-a răzgândit) şi Luca Peter.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5