Lucrările de modernizare a Pieţei Centrale vor demara în 2016

*Ovidiu Creţu: Estimez că anul 2016 poate să fie anul de începere de modernizare a Pieţei şi într-o perioadă de doi ani de zile să se finalizeze cu fonduri europene

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a premiat echipa câştigătoare a concursului de soluţii „Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală – Municipiul Bistriţa”. Concursul, demarat în urmă cu 5 luni, s-a desfăşurat în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania şi a avut ca principal obiectiv selectarea celor mai bune proiecte pentru amenajarea şi modernizarea Pieţei Centrale din centrul istoric al municipiului Bistriţa. Au intrat în competiţie cinci propuneri, iar juriul format din cinci membri - arhitecţi, profesori universitari, cu vastă experienţă în domeniu - a desemnat drept variată câştigătoare pe cea propusă de S.C. Planwerk S.R.L. Cluj-Napoca.

"Ne-am dorit ca acest lucru să se facă la cel mai înalt nivel profesional şi de aceea am organizat concursul împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), filiala Transilvania. Au fost evaluate cinci lucrări depuse de arhitecţi sau de firme de arhitectură. Am alocat o sumă importantă, 5.000 de euro, pentru noi este o sumă importantă, pentru ca acest concurs să fie atrăgător, să însemne ceva şi material, nu doar sentimental pentru cei care vin să depună oferte. Am lansat concursul pe SEAP în 11 august, în 7 octombrie a fost data ultimei depuneri, apoi juriul a evaluat lucrările şi a desemnat lucrarea câştigătoare”, a afirmat Ovidiu Creţu într-o conferinţă de presă.

La eveniment a fost prezent şi Szabolcs Guttman, preşedintele al filialei Transilvania OAR şi preşedinte al juriului, care a precizat că a fost premiată soluţia în care se regăsesc într-o proporţie covârşitoare istoricul şi valorile intrisenci ale locului. Fostul arhitect-şef al Sibiului a mai spus că Bistriţa sintetizează într-un singur spaţiu ceea ce la Sibiu există în trei spaţii/pieţe.

Arhitect Szabolcs Guttman, preşedintele al filialei Transilvania OAR şi al juriului: Tema a fost analizată şi cerinţele temei, de asemenea, au fost punctele de reper pentru jurizare. Asta a însemnat să găsim o soluţie în care se va vedea mult mai mult din istoricul şi din valorile intrisenci ale locului în această piaţă. Cei care cunoaştem Sibiul, putem spune că Bistriţa sintetizează într-un singur spaţiu ceea ce la Sibiu există în trei spaţii. Cei care au câştigat au reuşit să acordeze fin pietpnalul propus în jurul Bisericii cu o minimă infrastructură printr-o amenajare de pietriş care nu deranjează cimitirul medieval, lasă posibilitatea să se marcheze în această zonă mărturiile arheologice, şi nu în ultimul rând ceea ce a făcut diferenţa faţă de locul doi a fost o foarte bună cântărire a vegetaţiei pe care au propus-o să rămână în Piaţă. (…) De plidă, Sugălete este mascat de arbori. Nu e vorba să dispară aceşti arbori, ci doar să existe distanţarea potrivită şi respectarea vegetaţiei moştenite. Ieri seară, în cadrul unor seri de muzică şi arhitectură de la Cluj, Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Transilvania, a reuşit să prezinte cel puţin 3 din cele 5 lucrări cu proiectanţii de faţă. A fost un bun exerciţiu pentru reclama Bistriţei. În spatele acestor teme, stau trei ani de negocieri şi de întâlniri profesionale administrative, şi mă gândesc la universităţile de vară care dincolo de Cluj au fost permanent realizate şi în Bistriţa.

Câştigătorul concursului de soluţii, arhitectul Eugen Pănescu de la firma Planwerk a afirmat că foarte puţine municipalităţi au curajul să înceapă un concurs pentru spaţiul şi inima oraşului şi e un pas care aduce Bistriţa în rândul lumii.

Arhitect Eugen Pănescu, Planwerk: Ne-am bucurat foarte mult pentru această ocazie, nu doar pentru că am fost desemnaţi câştigători, dar înainte de aceasta pentru două aspecte: primul, ştim piaţa de mulţi ani şi am admirat pasul decisiv de a organiza un concurs, care nu doar începe, se şi termină; al doilea, ne bucurăm foarte mult că s-a organizat un concurs într-o municipalitate din zona noastră. Din păcate, sunt foarte puţine municipalităţicare au curajul să înceapă un concurs pentru spaţiul şi inima oraşului. (…) I-am avut în vedere nu doar pe cei care trec prinn piaţă, ci şi pe cer care locuiesc în piaţă şi desfăşoară activităţile acolo şi au speranţe foarte mari odată cu acest proiect. Soluţia pe care noi am propus-o urmează a fi dezbătută şi dorim foarte mult să purtăm aceste discuţii. Ceea ce putem spune în avans comparând Bistriţa cu alte oraşe de la noi, dar şi cu alte oraşe din Europa, e că acest pas e unul normal şi e un pas, nu o spun în nicun fel negativ, e un pas care aduce Bistriţa în rândul lumii cu o asemenea abordare pentru Piaţa Centrală şi mă refer la deschiderea spaţiilor pentru pietoni şi la elimarea vehiculelor care circulă sau care staţionează. Acesta este cel mai mare pas.

Potrivit edilului Ovidiu Creţu, în perioada următoare vor urma dezbateri multiple pe acest subiect, urmând ca în 2016 să demareze lucrările de modernizare a Pieţei Centrale, iar într-o perioadă de doi ani de zile, acestea să fie finalizate.

Ovidiu Creţu, primarul municipiului Bistriţa: Vom avea dezbateri multiple, probabil vor fi completări care să nu schimbe ideea de bază a ceea ce au gândit arhitecţii. Cred că e o sarcină dificilă, complexă, dar ne angajăm să o realizăm. Mizăm şi pe fonduri europene şi această piaţa este componenta de bază a centrului pietonal, care într-un viitor rezonabil va trebui să cuprindă nu doar strada Liviu Rebreanu, ci şi strada Dornei, ci şi Piaţa Unirii, cu extensie spre piaţa Petru Rareş. Aceata este organic zona pietonală a municipiului Bistriţa. Ar fi hazardat să lansăm acum o cifră, pentrucă nu o ştiu, până nu se face studiul de fezabilitate, dar fondurile europene sunt la uşa noastră şi o astfel de lucrare este perfect eligibilă. Nu plec de la Primărie, până nu a fi gata piaţa (n.r.- râde). Eu cred că foarte fezabil ar fi anul 2016 să intrăm cu sape, cu hârleţe, pentru că este o zonă istorică şi trebuie să protejăm ceea ce găsim. Estimez că anul 2016 poate să fie anul de începere de modernizare a Pieţei şi într-o perioadă de doi ani de zile să se finalizeze.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5