Lucruri interesante despre cultura britanică

Lumea înconjurătoare este formată dintr-un amalgam de popoare, culturi și obiceiuri diferite. Cei care iubesc să călătorească sunt de obicei persoane deschise la minte și au o plăcere anume când vine vorba de a intra în contact cu persoane noi sau de a afla lucruri mai puțin cunoscute despre un anumit popor. Contrar convingerii comune, fiecare cultură are obiceiuri transmise din generație în generație, obiceiuri care de multe ori nu au nici cea mai mică legătură cu stereotipurile.

Chiar dacă la o primă vedere ar fi tentant să crezi că locuitorii Marii Britanii beau tot timpul ceai, sau că vremea este principalul lor subiect de discuție, sau că aceștia mănâncă mâncare fără gust, este totuși greșit să etichetăm un întreg popor doar pe baza unor vorbe. Poate pare greu de crezut, dar cultura britanică este mult mai vastă și conține o mulțime de lucruri interesante, la fel ca orice altă cultură, de altfel. 

Invenții britanice revoluționare

Este greu de spus ce s-ar face omenirea zilelor noastre fără televizor sau fără un mijloc de transport în comun destul de popular – locomotiva cu abur care a devenit mai apoi trenul pe care îl cunoaștem cu toții. Ei bine, aceste două invenții provin de la semenii noștri britanici. Prima a fost brevetată în anul 1925 de către John Loige, iar a doua de către Richard Trevithick, în anul 1804. Până și lumea sportului a avut de câștigat de pe urma britanicilor. Este bine cunoscut faptul că aceștia sunt fanatici când vine vorba de fotbal, dar acest lucru nu este ne mirare având în vedere că faimosul sport și-a pus bazele în Anglia. În plus, un număr mare de sporturi printre care tenisul, crichetul sau rugby-ul și-au pus bazele în Regatul Unit.   

Secretele familiei regale

Familia regală, dar și istoria Casei Regale a Marii Britanii este îndrăgită nu doar de locuitorii Marii Britanii ci și de oameni din toată lumea. Dovadă stau sutele de vizitatori care trec prin fața palatului regal aproape săptămânal. Un alt lucru mai puțin cunoscut este faptul că persoanele care împlinesc vârsta de 100 de ani primesc o felicitare semnată de către Regina Elisabeta a II-a. Mai mult de atât, suverana își serbează ziua în două rânduri. Prima dată pe 21 aprilie, care este și ziua în care s-a născut, iar a doua oară cu ocazia unui eveniment care are loc în mai sau în iunie și se numește „Trooping the Colour”. În cele din urmă, prințul William și ducesa Kate sunt foarte atenți cu fanii lor, cei doi asigurându-se că toți oamenii care le-au trimis scrisori cu ocazia nunții au primit un răspuns.

Oameni influenți de-a lungul timpului

Se spune că niciun popor nu ar fi ceea ce este astăzi dacă nu ar fi fost influențat de strămoși. Acest lucru a fost dovedit în nenumărate rânduri de către popoarele din toată lumea. Ei bine, cultura Marii Britanii nu este mai prejos. Încă de la personajele importante din trecut printre care se numără și Alfred cel Mare care a luptat contra armatei daneze, până la George I, fiind primul rege al Marii Britanii și al Irlandei până la George al VI-lea sau Victoria Alexandrina care a devenit un simbol național datorită tăriei de caracter de care a dat dovadă pe durata stăpânirii Regatului Unit.

Odată cu trecerea timpului, civilizația s-a dezvoltat și oamenii și-au schimbat puțin direcția. Cu toate acestea, chiar și în zilele noastre există o sumedenie de persoane care au reușit să-și lase amprenta în cultura britanică. Printre aceștia se numără și actorul Gerard Butler, Jason Statham, cântărețul Sam Smith, Ed Sheeran sau Liv Boeree, o prezentatoare de televiziune care a dovedit că poți avea succes făcând ceea ce îți place.

Delicioasa gastronomie britanică

Nu în ultimul rând, este bine să se știe și că gastronomia britanică este bazată pe o cultură proprie, care a fost fondată acum sute de ani. Nu este un secret faptul că de-a lungul timpului gastronomia Marii Britanii a fost puternic influențată de mai multe culturi, dar poate acest lucru o face și mai specială și bineînțeles, puternic diversificată. Chiar dacă ar putea părea greu de crezut, preparatul Chicken Tikka Masala s-a născut în Marea Britanie, în momentul colonizării Indiei de către popoarele britanice. Un alt preparat la fel de popular este faimosul „fish and chips” care este format dintr-o bucată de pește în panadă cu o garnitură de cartofi prăjiți. Cârnații cu piure, plăcinta ciobanului, Eton mess, Scotch egg sau celebrul English breakfast sunt extrem de delicioase și merită să fie încercate de cei care străbat aceste locuri încărcate cu istorie.

În concluzie, este important de reținut că mituri există în mai toate culturile. Totuși, ar fi bine să mergem direct la sursă în momentul în care dorim să aflăm veridicitatea acestora.

 

 

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]