Lumea văzută de Ştir

Om avizat în domeniul culturii, jurnalistul şi scriitorul Victor Ştir aduce în volumul “Spectacol derizoriu” gândurile din propriul atelier de creaţie, plăsmuite în decursul unui an de zile şi apărute mai întâi în rubrica consacrată din cotidianul “Mesagerul”. Opinii înşirate ca ierburile de leac pe aţa existenţei, în decursul anului 2008 şi aduse acum într-o carte.

Publicistul ne demonstrează astfel că o părere se poate fundamenta în timp, scrierile lui căpătând alte valenţe, acum, la un an de la lecturarea lor în gazetă. Spirit debordant, care ştie să spună cu diplomaţie lucrurilor pe nume, Victor Ştir aduce între coperţile cărţii un spectacol pe alocuri derizoriu, prin personajele cenuşii, pe alocuri de Oscar, prin personalităţile care s-au luat la trântă cu istoria.

Pornind de la premise că suntem “mai români şi europeni”, în 4 ianuarie 2008, trecând prin furcile caudine ale anului, Ştir ne spune că războaiele au aşezat “Pucioasă peste Ţara Sfântă”, în 29 decembrie 2008.

Frumos editată de Karuna, cartea nu se vrea altceva decât un îndemn la libertatea opiniei, la adevăr şi credinţă, fiind un elogiu pentru cei care slujesc cultura, dar şi o atenţionare pentru politicienii care au stors şi ultima suflare a grânarului Europei. Impresionante sunt amintirile de la Ciceu poieni şi drumul spre existenţă, sintagme precum “cărţile popii” sau “sindromul plopilor”. Suntem părtaşi la un adevărat spectacol, nu doar de nivel local, Victor Ştir, prin experienţa lui, purtându-ne pe tot mapamondul. Am cugetat şi eu, alături de autor, la scenariul biblic: ce s-ar fi întâmplat dacă în Duminica Floriilor, iubit peste măsură, Iisus prelua conducerea? Ce s-ar fi făcut omenirea, dacă Iuda refuza arginţii trădării? Vă las să descoperiţi gândurile scriitorului despre aceste ipoteze. Un lucru este sigur: lumea ar fi fost nelume.

Victor Ştir s-a impus pe piaţa de publicistică bistriţeană, şi nu numai, ca unul dintre cei mai avizaţi jurnalişti, a cărui cuvânt este credibil, iar aşezat în carte capătă trăinicie peste veacuri. O carte care aduce lumea adevărată în care supravieţuim, fără farduri, aşa cum este. O lume cu bunele şi relele ei. Scriitorul vede, consemnează, şi, prin pana inspirată, ne-o prezintă şi nouă. Spectacolul derizoriu continuă. Aşteptăm opiniile anului care tocmai a trecut, un an greu, de criză, pentru români, pe care Ştir l-a surprins extraordinar în rubrica lui.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5