„LUMINĂ PASCALĂ” ÎN TURNUL DOGARILOR

Clubul Lions Bistriţa, împreună cu Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”, din Bistriţa şi Grupul Şcolar „Radu Petrescu”, din Prundu Bârgăului, au luminat, joi 23 aprilie 2009, la ora 17, simezele unei noi locaţii, destinate expoziţiilor de arte plastice, situată în străvechiul Turn al Dogarilor din municipiul Bistriţa.

Astfel, Radu Petrescu şi Corneliu Baba, deşi nu s-au cunoscut în viaţă, şi-au dat, pentru a doua oară mâna, prin numele ce-l poartă cele două licee, graţie Clubului Lions şi strădaniei profesorilor coordonatori Oana Cârlig şi Diana Morar, care au realizat, prin talentaţii lor elevi, o excepţională expoziţie de icoane pe sticlă şi icoane din ceramică, întitulată, sugestiv, „Lumină pascală”. Lucrările abordate de tinerii artişti au avut ca temă izvoarele de la Nicula şi Saz, precum: „Răstignirea”, „Sf. Gheorghe”, „Sf. Treime”, „Maica Sfântă Îndurerată”, „Maica Sfântă şi Pruncul”, „Sf. Paraschiva”.

Despre acţiunea iniţiată şi lucrările prezentate au vorbit: profesorul de istoria artei, Vasile Duda, directorul adjunct al Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba”, profesorul Macedon Retegan, inspector şcolar pentru arte, Vasile Moldovan, fostul primar al Bistriţei, preşedinte al Clubului Lions şi preotul Nicolae Feher.

Au fost atribuite premii şi menţiuni, pentru cele mai bune lucrări, autorilor de la ambele licee. De la liceul „Corneliu Baba” au primit premii următorii: Maria George, premiul I, Nicoleta Buda, premiul II, Oana Oncica, premiul III, iar Axenia Roşca, Alina Petraş, Irina Iuoraş, Ştefan Ciobotaru şi Marin Tolca au primit menţiuni.

Grupul Şcolar „Radu Petrescu” a avut ca premianţi pe următorii: Maria Vidican, premiul I, Florina Carafa, premiul II, Diana Ciurea, premiul III, iar Mariana Dura, Mirela Colniţă şi Ionela Buda au primit menţiuni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5