Luna roz, simbolul speranţei prezentat doamnelor din judeţ de Amazoanele Bistriţene

Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene organizează pe tot parcursul lunii octombrie, declarată „Luna luptei împotriva cancerului de sân”, mai multe activităţi menite să informeze publicul despre această boală a secolului.
În Bistriţa, dar şi la Beclean şi Năsăud, au fost împărţite pliante şi au avut loc discuţii în cadrul evenimentelor derulate în colaborare cu Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România. Împreună cu firma de Ortoprofil Prod România, au fost distribuite proteze şi sutiene pentru femeile cu mastectomie, în cadrul proiectului „Viaţa după cancerul de sân”. De asemenea, s-a vorbit despre recuperarea medicală, emoţială şi socială a pacientelor diagnosticate cu cancer de sân în prezenţa dr. Mureşan, a psihologului Viorica Creţu, a psihologului Rozalia Şuteu, a directorului de la Ortopedie Cluj, Gheorghe Eparu. S-au adus şi informaţii despre dosarele pentru proteze şi susţinerea gratuită.
„Din data de 1 august 2015, femeile cu mastectomie din cauza cancerului de sân beneficiază de proteze şi sutiene gratuite o dată la trei ani, pe baza unui dosar aprobat de Casa de Asigurări de Sănătate. În discuţii au fost subliniate două probleme importante, şi anume, se ştie că la nivel naţional foarte puţine doamne ştiu de această lege, nefăcându-se informări suficiente, iar femeile operate nu cunosc această oportunitate.
A doua problemă dezbătută este în legătură cu faptul că femeile din fiecare judeţ trebuie să meargă doar la medicul oncolog pentru a primi scrisoare medicală, unde se precizează existenţa mastectomiei şi necesitatea unei proteze şi sutien gratuit. De ce oare nu poate şi medicul de familie să elibereze documentul necesar pentru ca femeia să se descurce mai uşor. Dorinţa femeilor operate de cancer la sân din asociaţia noastră este ca tot ce se întâmplă în luna octombrie referitor la lupta împotriva cancerului de sân să fie extins în toate lunile anului. Populaţia, aparent sănătoasă, să fie tot timpul prevenită în privinţa importanţei grijei pentru sănătate, a importanţei controalelor pentru a descoperi la timp dacă este vorba de cancer la sân, care poate fi tratat în stadiu incipient, e până la urmă vorba de supravieţuire”, ne-a declarat Livia Moldovan, preşedinte Asociaţiei Clubul Amazoanelor Bistriţene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]