Lunca

Ziceam, altădată, că Măluţ, satul de sub râpă, a dat trei stele cu nume identice şi oarecum simbolice, provenind parcă din germană: SĂSĂRMAN(Om din Săsaru?). Nu mi s-a deconspirat originea numelui scriitorului T.P.S., cum i se spune la noi în familie.

Dar, iată că, de curând şi neaşteptat mi-a apărut în faţă o nouă carte despre universul satului ardelean: LUNCA, autor, Traian Parva Săsărman.

În ziarul RĂSUNETUL, când s-au lansat câteva cărţi împreună cu cartea LUNCA, ziaristul Ioan Lazăr a titrat anunţul: „Lansări de cărţi, în cascadă, ...”

Găsesc de cuviinţă ca, la începutul acestui text, care reprezintă doar nişte „note de lector” şi nicidecum un fragment de critică literară, să citez câteva fraze din capitolul „Argument”, parte integrantă a volumului SCRISUL şi CITITUL, autoare Jeniţa Naidin, fraze recepţionate de mine ca fiind un îndemn frumos pentru scriitori, şi, astfel, să poată „lansa cărţi în cascadă”:

„Viaţa noastră, a Omenirii, merită oglindită într-un număr infinit de cărţi.

Dacă dragostea faţă de semenii noştri, timpul, energia şi inspiraţia ne sunt alături, să nu pregetăm să scriem cărţi, chiar şi atunci când apar anual mii de titluri noi, iar altele se reeditează.”

LUNCA este o carte cu eroi ciopliţi parcă din stâncă şi nu lustruiţi cu şmirghelul ca lucrurile fine. Ei s-au născut la poalele stâncilor, au trăit o viaţă dură în mijlocul naturii, ca fiinţe primare şi neatinse de adierea civilizaţiei. Au dus un trai elementar, nepretenţios, atât cât le-a permis viaţa lor arhaică să-l înţeleagă. Au făcut parte integrantă din natură, cu care s-au contopit total, formând un tot unitar. „Satul acela era un dar al muntelui, al râului şi al vieţii simple, nealterate de vremelnicia vreounui om.”

Un loc extrem de interesant, de o frumuseţe sălbatică.

În sat circula o vorbă despre străinii veniţi acolo, adică cei „aduşi de apă”. Dar apa curgea de sub streaşina muntelui către vale şi nicidecum nu avea posibilitatea să aducă „străinaşii” în sat. Oamenii veneau cu autobuzul condus de Vasile Finegari, om al satului, şi, care avea obiceiul să oprească la orice fântână, pentru orice babă. „Acel autobuz era poreclit de dascăli evenimentul. [...] Cu acelaşi eveniment am urcat şi eu muntele şi am rămas acolo, mai bine de cincisprezece ani. Am cunoscut aproape tot satul.”

Autorul ne dăruieşte nişte portrete de personaje autentice...

”Un tânăr care iubeşte mult scena teatrului din munţi, cu toţi actorii săi vii, dar mai ales petrecuţi în altă viaţă. Acolo, sus, în împărăţia brazilor [...]. Acolo, unde dragostea e dragoste şi moartea e uneori, viaţă.”

Cartea LUNCA se vrea oferită tuturor celor care au băut măcar odată din izvorul fermecat, zis „vinul” ... , izvor pe care oamenii locului îl numesc (apa) „borcut”.

Moştenind o artă străbună, aceea a cioplitului în lemn, autorul, înfrăţit sufleteşte cu eroii săi, ne descrie nouă, orăşenilor, o lume mitică trăită undeva într-o rezervaţie a naturii, nealterată de masca civilizaţiei.

Vorbind într-un limbaj „popular” (al umililor satului ardelean) şi având o comportare ce se desfăşoară într-un ritual simplu şi modest, personajele cărţii te prind uşor şi rapid în mreaja existenţei lor aparte.

În volumul de faţă, autorul continuă să dăltuiască noi portrete de oameni situaţi la periferia vieţii rurale(ca şi în cărţile sale anterioare), şi pe care, scriitorul profesor Ion Radu Zăgrean îi caracteriza ca având „destine umile”(RĂSUNETUL, 19.08.2005). În cărţile scriitorului Traian Parva Săsărman apare într-adevăr doar o lume a oamenilor umili, care nu au beneficiat de roadele civilizaţiei, a căror vorbă adesea este dură, veselia lor e uneori de neînţeles, dar care este o lume ce are vraja vieţii trăită firesc, natural şi fără mască.

Personajele lui Traian Parva Săsărman, deşi arhaice şi uneori bolovănoase la vorbă, au farmecul ineditului şi aduc în lumină obiceiuri, ritualuri ale traiului oamenilor din satele Ardealului de Nord.

Pline de mister, farmec şi autenticitate, cărţile lui Traian Parva Săsărman sunt ca muzica Valeriei Peter Predescu izvorâte din adevăr şi realitatea vieţii. Ele poartă pecetea mitului ardelenesc pe care autorul, în mod inexplicabil, îl ascunde misterios în sufletul său, dar uneori îl exprimă, din când în când, în câte o carte.

Traian Parva Săsărman împreună cu soţia sa, frumoasa scriitoare Elena M. Câmpan, formează o familie plină de farmec şi talente autentice despre care (am mai spus) eşti tentat să scrii, dar există întrebarea dacă te poţi ridica la înălţimea cerută de scriitura lor valoroasă.

Mă gândesc acum la autorul cărţii LUNCA: Un Gorki? Un nou Creangă al satului ardelenesc? Traian Parva Săsărman ne spune, cu o uşoară tristeţe în glas, că nu este decât un original. Este el însuşi! : „Cartea mea stârneşte râsul, dar este în realitate o scriere plină de tristeţe!”

De ce a răspuns aşa? Rămâne să o citiţi, pentru că ea ascunde un mister care se deconspiră, treptat, dar numai prin lecturare atentă!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5