Luni, 24 noiembrie, începe campania naţională de vaccinare împotriva cancerului de col uterin

La fiecare două minute, în lume, o femeie moare de cancer de col uterin. În România, şase femei mor în fiecare zi, din cauza cancerului de col uterin. Autorităţile au demarat un program de vaccinare gratuită a elevelor de clasa a IV-a, împotriva virusului HPV, responsabil de apariţia bolii. În acest sens, Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului au organizat ieri, o videoconferinţă cu autorităţile sanitare şi cele din învăţământ, din teritoriu pentru a pune la punct detaliile acestei campanii de informare cu privire la vaccinarea împotriva HPV, pentru ca de luni, să înceapă vaccinarea propriu-zisă. „110.000 de fete de clasa a IV-a vor beneficia de vaccinul gratuit, iar costul campaniei naţionale de vaccinare este de 23 de milioane de euro, în comparaţie cu 70 de milioane de euro, la cât s-ar ridica costul tratamentului de cancer de col uterin. Pentru ca elevele din clasa a patra să beneficieze de acest program, este necesar acordul părinţilor. Cei care nu doresc ca fetele să fie vaccinate, vor trebui să completeze o declaraţie pe propria răspundere. Campania se va desfăşura în trei faze, aferente celor trei doze ale vaccinului care trebuie administrate. Prima fază va avea loc între 24 noiembrie şi 1 decembrie 2008, urmând ca celelalte două faze să se desfăşoare în ianuarie, respectiv mai 2009”, a precizat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Liliana Preoteasa, a cerut inspectorilor şcolari generali, ca până la sfârşitul săptămânii viitoare să trimită la minister, numărul exact de eleve care vor fi vaccinate, câţi părinţi au refuzat vaccinarea, iar în comunităţile de rromi, fetele care nu mai frecventează şcoala să fie vaccinate, separat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5