Lupta moroşanului Gheorghe Paşca cu Securitatea de pe Comarnice din 4 iunie 1953

            În ziua de 13 martie 1953 Securitatea Baia Mare prin locotenentul Șulea Constantin cerea șefului Securității Cluj,colonelului Mihail Nedelcu,ca banditul Gheorghe Pașca să fie încadrat în acțiunea informativă.De asemenea se comunică Securității Cluj informații privind locul unde se ascunde Gheorghe Pașca împreună cu Ioana Vlad și Gheorghe Vlad al Împăratului pe dealul Comarnice.[1]Adăpostul fusese deconspirat cu o săptămână înainte de lupta de pe Comarnice de cumnatul și finul lui Gheorghe Pașca din Romuli,Grătiniuc Ioan.Acesta a aflat de poziția celor două buncăre de pe Comarnice în care locuiau Gheorghe Pașca,Ioana și Gheorghe Vlad și a informat organele Securității din Săliștea de Sus,care la rândul lor au raportat conducerii Securității din Baia Mare.Ioan Grătiniuc,originar din Săliștea de Sus era căsătorit cu Ioana Vlad,soră cu prima soție a lui Gheorghe Pașca,Anisia.Pașca îl cununase și de multe ori trăgea la casa lui din Romuli,după cum ne-a mărturisit soția lui,Ioana Grătiniuc,în interviul pe care i l-am luat în vara acestui an[2].Însă cumnatul și finul lui Gheorghe Pașca juca un rol dublu:îl ajuta și pe Pașca dar în același timp informa Securitatea asupra prezenței și activității lui Pașca în zonă .În ziua de 31 decembrie 1950 Grătiniuc Ioan semnase un angajament ca informator la postul de Miliție din Romuli că va culege informații despre ‘’banda condusă de Gheorghe Pașca’’[3].

            În dimineața zilei de 4 iunie s-au mobilizat importante trupe pentru a încercui cele două buncăre de pe Comarnice.Schimbul de focuri a durat aproape 5 ore.Iată cum s-au desfășurat ostilitățile în acea zi, conform unei note informative semnate de căpitanul de Securitate Ioan Georgescu:

‘’Raportăm, în dimineața zilei de 4 iunie 1953 un pluton de 30 oameni format din organe de Miliție și Securitate Baia Mare și cu cele ale Raionului Năsăud au intreprins o acțiune pentru depistarea bandiților Pașca Gheorghe și Vlad Gheorghe, fugari din 1949.

Fugarii au fost încercuiți pe la orele 4 dimineața, ei găsindu-se ascunși în două bordeie săpate în pământ, situate între hotarele comunelor Romuli raionul Năsăud-Cluj și Săliștea raionul Vișeu, pe dealul Comarnice, cota 1073.

Bandiții au fost somați să se predea însă aceștia au deschis foc de armă, aruncând  mai multe grenade. Organele noastre au răspuns cu focuri de pistoale automate și puști, însă fără eficacitate deoarece bandiții erau bine camuflați în bordeie, având și poziție de tragere mai favorabilă. Schimbul de focuri a durat de la orele 4 dimineața până la orele 9 dimineața.

           De la primele focuri de armă a căzut mortal sublocotenentul Captan Vasile de la raionul de Miliție Vișeu, locțiitor operativ,după scurt timp a căzut mortal caporal de Miliție Botora Ioan, șeful Postului Rebra Raion Năsăud. În urma lor au mai fost omorâți locotenentul Sipoș Iosif, șeful raionului de Securitate Vișeu și caporalul în termen Rusu Nicolae, de la detașamentul de pază Baia Mare. De asemenea a fost rănit grav caporalul de Miliție Bloroteanu Ioan de la Raionul de Miliție Vișeu și tovarășul Butnaru Gheorghe de la raionul Năsăud, rănit la mâna dreaptă.

            În momentul de față nu suntem în posesia tuturor datelor și împrejurărilor care au determinat această situație însă din cele relatate de unii tovarăși care au participat la acțiune rezultă că bandiții au reușit prin aruncarea de grenade să facă o breșă în sistemul de încercuire și profitând de consternarea care s-a produs în urma morții comandantului echipei locotenentul Șipoș Iosif și a celorlalți,au izbutit să dispară.S-a organizat urmărirea bandiților însă fără rezultat.Răniții au fost puși sub îngrijire iar morții transportați la Sighet.Trupele de Securitate ne-au sosit în ajutor.Încă din această seară se va trece la scotocirea terenului unde avem indicii că s-ar fi refugiat bandiții și instalarea unor posturi capcană la stânele de oi din raza de activitate a bandiților de la care au primit sprijin mai înainte.Concomitent cu aceasta se va trece la reținerea rudelor apropiate și a elementelor de sprijin identificate pentru a tăia posibilitatea de ajutorare a acestora.”[4].

Sublocotenentul Ravoiu Gheorghe, implicat direct în luptă  mărturisește:’’La un moment dat m-am pomenit că în fața mea la cinci metri iese fum din pământ.Deasupra buncărului se afla tovarășul sublocotenent Filip care a început să tragă în buncăr și să strige banditului să iasă afară.Pașca atunci a tras două focuri de armă și au căzut doi dintre colegii noștri,un sublocotenent de Miliție de la Baia Mare și un caporal de la Năsăud.Ajungând comandantul echipei,locotenentul Iosif Șipoș la o distanță de zece metri de buncăr s-a adăpostit împreună cu un soldat după un copac moment în care Pașca i-a împușcat pe amândoi mortal.După ce am văzut că a căzut și comandantul nostru am sărit după un copac la rădăcina lui la o distanță de cinci metri de buncăr.Nu puteam să fac nimic.Am stat adăpostit acolo, lângă caporalul Mohora care era mort, până la ora 10.În tot acest timp un tovarăș de la Baia Mare vorbea mereu cu Pașca spunându-i să se predea că nu va fi omorât iar el îi răspundea că nu va cădea viu niciodată.Sublocotenentul striga mereu să înainteze și să tragă cu mitraliera în buncăr și să arunce cu grenade,pe care însă nu le aveau la ei.Pașca vâzând că nu se trage cu mitraliera și nici nu se aruncă cu grenade pe la orele 9,30 a aruncat el grenade în vale iar ai noștri ferindu-se de schije a fugit din buncăr cu celălalt bandit zis Împăratu’.Atunci ai noștri au început să tragă după ei însă nu i-au lovit pe nici unul pierzându-I din vedere.După ce Pașca a fugit din buncăr a ieșit afară concubina lui cu copilul ei în brațe spunându-ne să nu o împușcăm pentru că nu mai e nimeni acolo,decât ea și copilul.Am controlat buncărul și nu am găsit decât alimente și obiecte din lemn,lucruri pentru casă’[5]’.

Todică Ioan de pe valea Fiadului a trăit și el acest eveniment.Avea pe atunci 17 ani.În interviul pe care i l-am luat în această vară mărturisește:”Noi avem casă și loc acolo, pe Comarnice, în apropierea buncărului lui Pașca.Iarna stăteam acolo cu tata cu oile.Pașca venea des pe la noi.Tata îl ajuta și-i da brânză,lapte,cartofi iar el îi făcea berbințe și găleți de lemn pentru mulsul oilor.În dimineața zilei de 4 iunie 1953 m-am dus împreună cu tata de pe valea Fiadului spre Comarnice.La lunca Moșii în gura Izvorului Roșu ne-au ajuns din urmă trei militari și ne-au întrebat unde este izvorul Comarnicelor.Tata i-a arătat că pe partea dreaptă cum ții drumul înainte.Ajunși la casa lui Bichigean George,bătrânul ne-a întrebat ce se întâmplă pentru că toată noaptea a urcat armata pe drum în sus.Nu și-a sfârșit bine vorba și a coborât un milițian într-o haină albastră plină de sânge sprijinit de alții doi.Era împușcat în mâna stângă iar sângele îi curgea pe drum.Ne-au întrebat dacă știm unde este un cal și o căruță să îl ducă pe rănit la un post de ajutor.Am ajuns cu greu la casă în Comarnice.Nu am ajuns bine și din grajd au ieșit trei soldați cu puștile în mâini.Ne-au băgat în casă .Și în podul casei era plin de armată care păzea să îl prindă pe Pașca.Am auzit a doua zi de lupta din vale de la buncăr.Că Pașca și Împăratu’ au apucat să fugă dar Ioana și copilul s-au predat’’[6].

Înaintea atacului,noaptea,Gheorghe Pașca avusese un vis :”Tata...(ne spune Ioana,fiica lui Gheorghe Pașca)...a  visat în noaptea aceea pe Comarnice niște stupi de albine, că or vrut să se urce pe el. Dar pe el nu s-or urcat și s-or urcat pe mine și pe mama. S-a trezit și a zis:’’Ăștia vin după noi și ne prind. Eu scap, dar voi nu scăpați”[7].Și a fost precum visase Pașca.El și Vlad al Împăratului s-au făcut nevăzuți, dar Ioana a rămas pentru a nu-și pune în pericol copiii.A ieșit din adăpost fluturând o năframă albă.Au îmbrăcat-o în haine militare și au plimbat-o pe toate dealurile și munții din zonă, pentru a-l face pe Gheorghe să se predea.Apoi, a fost dusă pentru câteva luni în penitenciarul din Satu Mare unde a adus pe lume un băiețel,pe George. Ioana, fetița de 11 luni, a rămas la orfelinat până la eliberarea mamei sale. Sora lui Pașca,Ioana, a făcut și ea închisoare pentru că în absența mamei  a încercat să o ducă pe copilă la preot pentru a o încreștina.A plătit scump fapta ei creștinească cu trei ani de temniță grea la Oradea.

              Întoarsă acasă în Săliște Ioana Vlad a fost dusă cu domiciliul forțat de milițienii de la post la niște vecini,la Ionu’ lui Darie,crezând că Pașca o va căuta acolo.După două săptămâni a fost primită acasă de părinți iar în prima noapte Pașca a venit să își vadă copiii.Și nu i-a mai părăsit până la moartea sa petrecută în iarna anului 1956 pe izvorul Bichigiului.Ioana,fiica lui Pașca, ne leagă de suflet dragostea tatălui său:’’Cât a trăit tata nu am dus lipsă de nimic.Când putea venea noaptea să ne vadă.Se strecura printre soldații ce păzeau casa.Ne săruta pe frunte în timp ce lacrimile îi șiroiau pe obraz:’’coconii mei dragi’’!.Nu ne-a uitat cât a trăit.Ne trimetea acasă berbințe de lemn pline cu brânză ori cu carne de vânat pe oamenii care veneau după slatină la ocnă ori mergeau la târg în Dragomirești.Lăsau berbințele,pănura și pieile de animale în curte noaptea.Mama nu îi vedea niciodată’’[8].Securitatea Baia Mare prin informatorii ei din Săliște Iuga Ioan a Zapului și Lihet Grigore consemnează într-un raport din 14 aprilie 1954:’’Vlad Ioana stă la părinții ei săraci .Pașca îi trimite bani,alimente,blănuri de animale sălbatice pentru a le face copiilor haine.Duminica merge și plătește slujbe la preot în sat pentru bandit să scape cât mai repede și să se întoarcă acasă’’[9].

.

.