†MACARIE

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord,

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi iubiţilor credincioşi,

sfântă binecuvântare de Crăciun şi caldă îmbrăţişare

Iubiţi fraţi întru Hristos,

Cel Născut în ieslea Betleemului,

Vin şi de această dată către dumneavoastră, prin cuvânt sărbătoresc, la ceas de liturghie şi colindă, când noi, oamenii, petrecem împreună cu îngerii marea minune de care se cuvine să ne bucurăm neîncetat: Dumnezeu vine la noi şi omul merge la Dumnezeu, Dumnezeu se înomeneşte şi omul se îndumnezeieşte. „Veniţi să sărbătorim! Veniţi să prăznuim! – ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur în omilia sa rostită la acest sfânt praznic – Astăzi legătura cea veche s-a dezlegat, diavolul s-a ruşinat, dracii au fugit, moartea s-a zdrobit, raiul s-a deschis, blestemul s-a pierdut, păcatul s-a alungat, înşelăciunea s-a izgonit, adevărul a venit, credinţa pretutindeni s-a răspândit şi s-a lăţit. Vieţuirea celor de sus pe pământ s-a sădit, îngerii cu oamenii împreună vieţuiesc, oamenii cu îngerii fără de teamă vorbesc. Pentru că Dumnezeu pe pământ a venit şi omul în cer s-a suit”.

În amărăciunea noastră din cauza neajunsurilor, dar şi din pricina risipirilor noastre prin lume, pierdem de multe ori din vedere miezul minunii care ne-a luminat tuturor copilăria şi care ne înnoieşte viaţa: Dumnezeu intră în rostul nostru, în casa noastră, în inima noastră, în gândul nostru, în firul nostru de suflare. Ni se face Emanuel, prin Pruncul aşezat în ieslea de lut din peştera Betleemului, pe iarba uscată, între bou şi asin: „Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu»” (Matei 1, 22-23). Dumnezeu este cu noi! Mai rămâne ca şi noi să fim împreună cu El!

Darul cel mare şi sfânt pe care l-am primit noi toţi şi pe care, din păcate, nu ştim de cele mai multe ori să-l preţuim la adevărata sa valoare este darul vieţii, faptul de a fi fost născuţi. Şi când vorbim despre acest dar, să nu-L pierdem nici o clipă din vedere pe Cel înfăţişat în icoană, pe Cel Născut şi aşezat în iesle. Adică pe Cel Care are parte de două naşteri: o naştere veşnică din Tatăl şi o naştere istorică din Fecioara Maria. O naştere negrăită din Tatăl fără de mamă şi o naştere minunată din mamă fără de tată. „Căci Logosul Tatălui S-a făcut trup în chip neschimbat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi mijlocitor între Dumnezeu şi om este Cel singur Iubitor de oameni”, după cum minunat ne învaţă Sfântul Ioan Damaschin.

Cele două naşteri sunt două taine care-şi corespund ca două minuni care se oglindesc una în cealaltă. „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmul 2, 7) şi „Naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele sale” (Matei 1, 18-21).

Şi mă refer tot la două naşteri şi în ceea ce ne priveşte: ne naştem fiecare din pântecele maicii noastre cu o naştere istorică şi renaştem din pântecele Maicii Biserici cu o naştere eternă. Ne naştem mai întâi trupeşte, din părinţii noştri, şi renaştem duhovniceşte, „din apă şi din Duh”, în Împărăţia lui Dumnezeu. Locurile acestor minuni care ne privesc sunt pântecele şi cristelniţa. Naşterea de prunci este, aşadar, o bucurie, o binecuvântare. Despre naşterea Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul lui Hristos, Arhanghelul Gavriil a vestit tatălui său Zaharia la templu: „Şi bucurie şi veselie vei avea şi de naşterea lui mulţi se vor bucura” (Luca 1,14). Despre un singur om, despre Iuda Iscarioteanul cel care L-a trădat, a spus Domnul că „Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut” (Marcu 14, 21).

Dialogul nocturn al lui Iisus cu Nicodim ne dezvăluie măreţia Tainei Botezului, a naşterii noastre din Duhul: „Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 4-6). Faptul omului de a se fi născut nu este, aşadar, un inconvenient, ci un imens dar, o slavă, un imn, un poem, un colind. De dragul lui Dumnezeu, de dragul părinţilor şi al fraţilor noştri întru praznicul vieţii. Cu atât mai mult cu cât, ne naştem din părinţi creştini şi ne naştem spre sfinţire. Taina Sfântului Botez este miracolul renaşterii care ne transfigurează viaţa în sărbătoare perpetuă.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Despre această lucrare sfântă grăieşte şi colindul străvechi de acasă, în limba lui arhaică şi înţeleaptă:

„Ce curţi îs aistea curţi,

Florile dalbe

De mândre, de minunate

De pomuţi înconjurate?

Dar sub umbra pomilor

Şede Doamna curţilor,

Cu ochi negri sub umbrari

Mânuri dalbe-n buzunari.

Da’ plecaţi-vă, vârfuri,

Să rupă Doamna struţuri,

Că mâini, pe prânzul mare,

Doamna-a fi nănaşă mare:

Pe cei mici i-a boteza,

Pe cei mari i-a cununa,

Pe cei bătrâni i-a-ngropa.

Pruncul Doamnei cel mai mic,

El în pom s-o suit,

Doua crengi a dejdinat,

Una-i viţa vinului,

Una-i roada grâului,

Una-i viţa de la vie,

Una-i roada de la grâie”.

Din Pomul Vieţii, prin Euharistie, Biserica primeşte de la copiii săi din roada vinului şi a grâului spre a-i însoţi pe ceilalţi cu Viaţa, prin Botez şi Cununie. Anticipez prin acest colind şi prin tâlcuirea lui duhovnicească tema catehetică a anului viitor. Sfântul Sinod al Bisericii noastre, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a proclamat anul mântuirii 2011 – „Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română”. Înţelegând legătura dintre cele două Sfinte Taine şi regăsind roadele şi importanţa lor în viaţa de zi cu zi, ajungem să preţuim identitatea noastră în Hristos, comuniunea dintre persoane şi comuniunea cu Dumnezeu.

În Familie, Dumnezeu a rânduit trăirea bucuriei naşterii de prunci, bucuria lui Dumnezeu ca împărtăşire a darului vieţii. Această bucurie trebuie să se regăsească în familia creştină, responsabilă şi iubitoare, care păstrează în această lume aflată în permanentă mişcare, valorile autentice, tradiţionale, pentru dobândirea fericirii pe care nici timpul şi nici lumea nu ne-o pot risipi.

Şi aceste Sfinte Sărbători ne oferă prilejul să conştientizăm darurile şi bucuriile zilnice pe care ni le dăruieşte Dumnezeu. Un mare dar pe care adesea îl neglijăm, pentru că în graba vieţii nu îi mai acordăm atenţie, este acela al familiei. Grijile cotidiene şi robia societăţii de consum relativizează constant valorile familiale, care ar trebui să fie factor de stabilitate şi de coeziune socială. Nihilismul, criza de identitate, libertinajul moral şi goana după împlinirea unor false nevoi, reprezintă numai câteva din pericolele care distrug frumuseţea familiei creştine. Drama societăţilor occidentale o trăim şi noi, cei aflaţi în această parte a Europei, prin aceea că, din nefericire, tot mai multe familii se destramă, iar oamenii nu mai trăiesc sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu, ci sub impulsul senzualităţii, în detrimentul împlinirii autentice a omului, care nu este doar trup, ci şi suflet.

Pentru noi, românii, familia este o instituţie sfântă care ne-a ajutat să ne păstrăm identitatea peste veacuri. Vieţuind departe de ţară, în aceste ţinuturi scandinave, familia trebuie să reprezinte primul loc al manifestării dragostei lui Dumnezeu şi al revărsării darurilor Sale pentru noi. Familia este locul în care Comuniunea Euharistică se continuă într-o comuniune sufletească perpetuă. Comuniunea familiei mici din casa fiecăruia şi a familiei mari, a familiei de familii, care este parohia sau comunitatea locală a celor botezaţi, ne întăreşte în credinţă şi ne păzeşte de ispita însingurării.

Vă îndemnăm să vă bucuraţi de familiile dumneavoastră în fiecare zi a vieţii şi, cu atât mai mult, în acest an calendaristic în care familia este în centrul rugăciunilor noastre! Vă îndemnăm deopotrivă să fiţi misionari cu timp şi fără timp, învăţându-i pe cei din preajma dumneavoastră, prin puterea exemplului, să îşi sfinţească viaţa în Hristos şi în Biserică! Fără această unire în Dumnezeu, se instalează libertinajul, care îl face pe om să se însingureze în egoismul satisfacţiilor mărunte şi îl îndepărtează de tot ceea ce este sfânt. Vă îndemnăm să vă rugaţi împreună cu copiii sau părinţii dumneavoastră! Vă îndemnăm să îi cercetaţi pe cei care, în însingurarea vieţii, simt că familia i-a uitat, arătându-le că marea familie a Bisericii creştine nu i-a alungat din centrul preocupărilor ei!

Vieţuind pe meleagurile nordice ale Europei, ducem cu noi dorul de Împărăţia lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp şi dorul de casa părintească, de locul nostru natal, de România. Dorul de cer şi dorul de ţară. Continuând tradiţia începută în anul 2009 cu pelerinajul din Constantinopol şi Capadocia, pe urmele Sfântului Vasile cel Mare şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni, urmată apoi în anul 2010, Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti, de pelerinajul în Ţara Sfântă, unde ne-am întărit în credinţă la locurile în care Hristos a lucrat mântuirea noastră, în anul 2011 dorim să pornim într-un pelerinaj al regăsirii propriilor noastre rădăcini, la obârşiile noastre româneşti. Mulţi dintre românii aşezaţi în nordul Europei încă se întăresc sufleteşte prin legăturile pe care le păstrează cu casa părintească şi cu locurile natale. De aceea ne dorim ca în acest an să facem un pelerinaj de suflet prin locurile sfinte din România, urmând paşii pelerinilor care au căutat binecuvântare şi ajutor la sfinţii neamului nostru, dăruiţi nouă de Dumnezeu.

Mă rog stăruitor ca „Hristos să Se nască în inimile tuturor!” şi vă doresc ca şi acest an 2011 să vă fie tuturor un an de har şi de mântuire, plin de roadele bunătăţii şi dragostei, un an binecuvântat!

Cu îmbrăţişare sfântă,

al vostru arhipăstor şi rugător către Domnul,

† Episcopul Macarie al Europei de Nord