Măgarul căzut în fântână

Cum-necum, bietul animal fiind foarte însetat, văzu o băltică de apa în adânc şi căzu în fântână. Zbieră puternic de tot, rugându-se pe limba lui să fie salvat. Ţăranul, care-l socotea prea bătrân şi nu–l mai folosea mai la nimic, se căzni o vreme, cu gândul să-l scoată. Puţul era adânc şi aproape uscat. Nu-i permitea mare lucru.

Omul chemă vecinii şi le ceru să arunce cu toţii pământ să termine şi cu măgarul şi cu puţul cel adânc şi aproape fără apă. Zis şi făcut. Luară cazmale şi dă-i şi aruncă ţărână. Măgarul nu mai zbieră de la o vreme, preocupat să se scuture zdravăn de ce-i cădea în cap şi mereu sălta pe pământul de care se scutura, ridicându-se pe încetul mai sus şi mai sus, tot scuturându-se de pământ. In cele din urmă sări peste ghizdurile puţului şi o luă la goană vesel şi chiar fericit.

O, iubite cititorule şi cititoare! Vezi ce vrea să ne înveţe fabula! Oricât de mult ar vrea vrăjmaşii noştri să ne facă răul, s-ar putea ca din ceea ce numesc ei rău să iasă tocmai salvarea noastră. Deci nu-ţi pierde speranţa niciodată, ci în Dumnezeu nădăjduieşte, Cel care-ţi poate aduce salvarea într-un mod la care nici nu te-ai gândit vreodată!