Mai multă educaţie civică pentru un mediu mai curat!

Aderarea României la UE cu 10 ani în urmă a dus la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor prin alocarea de uriaşe fonduri orientate în acest sens. O componentă în direcţia îmbunătăţirii calităţii vieţii dar şi a naturii a fost implementarea activităţii de colectare a deşeurilor, mai bine zis a gunoaielor din gospodăriile populaţiei, lucru întâmplat şi în cele 6 sate din comuna Teaca. Dacă cu ani în urmă mii de tone de gunoaie erau atuncate la întâmplare prin toate văile, acum iau drumul Tărpiului unde se depozitează la nivel de judeţ. Măsura pozitivă a acestei acţiuni benefice pentru sănătatea naturii este însă umbrită de lipsa de responsabilitate a unor cetăţeni care continuă să arunce gunoaiele peste tot pe unde cred că nu sunt vizibile, dar acestea se văd îndeosebi spre drumul dintre Ocniţa şi Milaş, pe drumul dintre Pintic şi Posmuş, dar şi în alte locuri, fără să se ia măsuri de către cei în drept pentru a se opri acest fenomen.
Mulţi cetăţeni încă n-au înţeles scopul colectării organizate a gunoaielor din propria lor gospodărie nici în prezent când acestea pot fi ridicate de către firma specializată în acest sens, la un preţ modic, chiar din faţa casei lor. Spre informarea acestora ei trebuie să afle, spre exemplu că, reciclarea unei tone de hârtie duce la salvarea de la tăiere a 17 copaci, la economisirea a 290 de litri de petrol şi a 26.500 de litri de apă, iar dintr-o singură tonă de PET-uri, acele banale sticle de plastic ce reprezintă aproape 30% din gunoaie, prin reciclare, se obţin 70 kg de fibră folosită pentru ţesături, saltele, haine, pilote, perne, capitonaje etc. Se spune că omul se educă singur, dar se pare că el trebuie educat, mai ales azi, pentru a învăţa să înţeleagă singur şi permanent atunci când echilibrul natural este ameninţat de propriile lui acţiuni care vin împotriva naturii care îi dă viaţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]