Maica stareţă Miriam, tânăra pornită din Feldru ce a întemeiat mănăstire: Pe Domnul îl putem vedea numai printre lacrimi

Zilele trecute am avut bucuria de a cunoaşte pe maica stareţă Miriam Oprea, de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Izvorul Mureşului. În drumul nostru spre Ghimeş Palanca, unde am fost prezenţi la comemorarea a 100 de ani de la moartea lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu, prototipul apostolului Bologa din romanul „Pădurea Spânzuraţilor”, am poposit, pentru câteva clipe de rugăciune, împreună cu părintele Ioan Pintea şi cu colegii scriitori, la Mănăstirea Izvorul Mureşului.
Părintele Pintea ne-a spus că o să cunoaşte o maică stareţă luptătoare pentru credinţa străbună, originară de pe meleagurile noastre, de la Feldru. Am întâlnit o maică stareţă care ne-a primit cu drag în mănăstire, vorbindu-ne despre modul în care prin lucrarea lui Dumnezeu aici s-a făcut, începând cu anul 1996, minuni, odată cu punerea pietrei de temelie a mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Aşezată într-un loc de basm, la poalele muntelui din care izvorăsc Mureşul şi Oltul, mănăstirea a câştigat în timp mulţime de credincioşi care vin să se roage împreună cu obştea de 25 de maici bunului Dumnezeu. Maica streţă îşi aminteşte cum la început stătea în condiţii foarte grele, cu folie în geamuri, chiar şi în iernile în care la Harghita gerul este năpraznic, 11 surori, alături de părintele Emanuel, duhovnicul mănăstirii. Slujbele se făceau în biserica plină cu materiale de construcţie şi de multe ori măicuţele mergeau la biserica din sat. După ani de trudă, în 2000, mănăstirea a fost sfinţită de către Patriarhul Teoctist, alături de Preasfinţitul Ioan, pe atunci Episcopul Harghitei şi Covasnei, acum Mitropolitul Banatului. „Eram foarte tinere, venite cu dragoste şi râvnă. Ne doream viaţa în Hristos, munceam şi ne ajutam una pe alta, cum în tot acest timp am fost ajutate în viaţa duhovnicească de Preasfinţitul Ioan, care a avut o influenţă puternică asupra noastră, fiind cel mai bun părinte duhovnicesc şi având răbdare cu noi pentru a învăţa lucruri care în mănăstirile vechi sunt deprinse de la maicile bătrâne. Am lucrat cot al cot cu muncitorii la pietre şi la turnat betoane, crescând în acelaşi timp duhovniceşte şi mulţumind Domnului pentru tot ce ne-a dat”, a declarat maica stareţă Miriam.
Mănăstirea este aşezată lângă şoseaua naţională, trezind admiraţia şi stârnind curiozitatea călătorului, care este surprins să vadă dintr-o dată, un zid masiv de piatră, care aminteşte de epoca medievală şi o clopotniţă înaltă, albă şi frumoasă. Această “apariţie” într-o zonă în care sunt prea puţine biserici ortodoxe, este surprinzătoare şi îl incită să oprească şi să cerceteze mai îndeaproape. Cu gândul adunat, pelerinul pătrunde prin poarta masivă de stejar, bogat ornamentată cu feronerie de epocă. Intrând pe sub bolta clopotniţei, parcă toată fiinţa se cutremură de frumuseţea care se dezvăluie. Nu ştii ce să priveşti mai întâi: frumuseţea peisajului, care de sub arcadă ţi se dezvăluie ca un adevărat colţ de rai, frumuseţea clădirilor ce răsar, albe şi curate sau bogăţia artistică şi tematică a picturilor care împodobesc acest mic pridvor şi îţi pare a fi cu adevărat „Tinda Raiului”. Privirea coboară din cerul înalt spre „cerul de pe pământ” – Sfânta Biserică, care răsare printre flori şi verdeaţă, zveltă şi curată prin albul său imaculat. Totul este armonios şi echilibrat, îţi dă senzaţie de libertate şi odihnă, privirea nu se loveşte în clădiri îngrămădite şi austere. Ele parcă sunt risipite de o mână măiastră într-un peisaj mirific, ca nişte corăbii albe ce plutesc pe o mare de verdeaţa. Se cunoaşte mâna omului gospodar prin aleile riguros trasate, pavate cu piatră cubică, străjuite de o parte şi de alta de frumoase alei cu flori, în special trandafiri. Peste tot, pe la toate ferestrele, sunt aşezate flori care te îmbie să le admiri. Cu sufletul plin porneşti încet pe aleea cu trandafiri spre Casa lui Dumnezeu – un edificiu tradiţional în formă de cruce, ce ne aduce aminte de perioada bizantină. Este construită în spiritul arhitecturii munteneşti a epocii de înflorire din timpul domniilor lui Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu.
Sfânta Biserică adăposteşte racla cu o părticică din Sfintele Moaşte ale Sf. Ierarh Nicolae aduse de la Bari-Italia şi donate de către Cristian Tabără.
Toată fiinţa, cu trup şi suflet, pare că se desfată şi se împlineşte aici. Privirea se bucură de frumuseţea naturii, a florilor, dar şi de cea a picturilor prezente peste tot. Toate clădirile sunt împodobite în interior cu fresce foarte bogate prin tematică şi culoare, fiind peste 2.000 mp de pictură, un caz unicat în ţară şi în lume. Mintea se bucură căutând şi găsind sensurile adânci ale celor zugrăvite peste tot cu atâta „risipă” şi ingeniozitate, încât rămâi surprins de diversitatea şi bogăţia scenelor, prezentate totuşi cu rigoare, respectând regulile de aur ale iconografiei bizantine. Cu toată diversitatea lor se regăseşte o minunată unitate în toate programele iconografice executate de echipa pictorului Marcel Codrescu.
Obştea celor 25 de maici sub îndrumarea maicii stareţe Stavrofora Miriam Oprea şi a părintelui duhovnic Protosinghelul Emanuel Manţa, trudeşte zilnic la întreţinerea şi înfrumuseţarea Sfintei Mănăstiri. În incinta mănăstirii se găsesc atelierele de pictură, tricotaje, croitorie, sculptură şi tâmplărie, unde maicile se ostenesc cu dăruire şi migală.
Am vorbit despre ce înseamnă viaţa în mănăstire, despre cele trei voturi ale monahului: ascultarea, fecioria şi sărăcia; despre rolul unui stareţ care trebui să aibă grijă de fiecare suflet. „Sfinţenia se câştigă prin multă umilinţă şi smerenie, iar pe Domnul îl putem vedea numai printre lacrimi. Lupta cu diavolul nu este uşoară, dar e mare mila lui Dumnezeu”, spune maica Miriam.
Venind din Ţara Năsăudului, de pe tărâmul Sfinţilor Martiri Năsăudeni, maica stareţă îşi poartă în suflet istoria creştină a înaintaşilor, dar şi dorinţa ca rugăciunea să fie vie şi neîncetată pentru Cel de Sus. Ne-am aflat la mănăstire în ziua în care la Năsăud cea mai mare mulţime de oameni întâlnită vreodată în lume purta costum popular, iar maica stareţă ne-a declarat că şi ea iubeşte portul de acasă, de la Feldru, şi că se gândeşte ca în mănăstire să aibă şi un rând de haine de pe Valea Someşului, admirând foarte mult clopul cu păun.
Fata frumoasă din Feldru, căreia îi băteau în poartă feciorii, dorins s-o ceară de soţie, a ales o altă cale. „Am ştiut mereu că acesta mi-e drumul, că averea mea nu sunt vacile lui tata, că este biserica. Aşa că, am început a da târcoale prin mămnăstiri, la Recea, la Prislop, la Rohia şi apoi, într-o zi, la 19 ani, am fugit la mănăstire şi, ca să nu-şi dea părinţii seama m-am dus îmbrăcată de petrecere, cu fusta scurtă şi tocuri cui. I-am spus doar duhovnicului meu, singurul care-mi ştia sufletul şi care m-a trimis direct lşa Miercurea Ciuc, la Preasfinţitul Episcop Ioan. Când m-a văzut ca picată din lună, părintele a zis către o maică „Ia vezi, soră, poate găseşti ceva prin dulap s-o îmbraci pe fătuca asta”. Tot ce învăţasem de acasă mi-a fost de ajutor, conduc tractorul, lucru cu sute de muncitori, ridic lemne şi bolovani. Aveam 23 de ani când părintele Ioan a pus piatra de temelie a mănăstirii. A fost greu, mai ales că avem lipsuri materiale, iar oamenii din zonă nu vedeau cu ochi buni mănăstirea românească în Harghita. Dar Dumnezeu i-a îmbunat şi astăzi ne înţelegem bine. Anii au trecut, iar fata din Feldru, Mina Oprea, este acum absolventă a Facultăţii de Teologie şi a primit la călugărie numele de copilă al Maicii Domnului, Miriam. Astăzi este un exemplu în rândul stareţilor de mănăstiri şi cei de acasă i-au recunoscut meritele în promovarea credinţei, fiind declarată Cetăţean de Onoare al comunei Felddru.
O poveste de viaţă frumoasă, în care puterea Celui de Sus se arată pe deplin. Pe maica stareţă Miriam o puteţi întâlni la Izvorul Mureşului, printre florile frumoase din curtea mănăstirii sau în biserică, rugându-se alături de măicuţe şi de duhovnic pentru sufletele noastre.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]