Maica stareţă Veronica: Maica Domnului şi-a dorit să poposească la Mănăstirea Dobric, numită de credincioşi „perla” Ţibleşului. Episcopul Benedict Bistriţeanul, la Hramul Mănăstirii

Rep.: - La Mănăstirea Dobric sunt mai multe hramuri. Iniţial a avut hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, pe 21 mai, când suntem şi noi prezenţi la mănăstire, iar mai apoi biserica din lemn cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, iar acum, oamenii din Dobric sunt prezenţi la mănăstire şi la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la biserica cu acelaşi hram. Maică stareţă, vă rog să ne spuneţi povestea cu Maica Domnului şi chemarea credincioşilor şi dorinţa credincioşilor de a fi aproape de dumneavoastră.
Maica Stareţă Veronica: - Această sărbătoare trebuie să o mai numim şi sărbătoarea credincioşilor de pe Valea Ţibleşului. Ei şi-au dorit-o, ei aproape ne-au obligat să o facem şi chiar ne bucurăm că aceşti credincioşi au unde să se închine de Sfântă Mărie Mare, la una dintre cele mai dragi sărbători ale bistriţenilor. Noi, mănăstirea, am ridicat acest locaş de închinare pentru Maica Domnului, iar cu ajutorul Maicii Domnului nu numai că l-am ridicat dar, anul trecut în octombrie, Înaltpreasfinţitul nostru Andrei a binecuvântat biserica pentru a se sluji în ea. Cu ajutorul Maicii Domnului chiar s-a slujit câteva luni, din păcate, pe urmă nu s-a mai putut, dar avem un locaş, o bijuterie, pe care de acum nu aş mai numi-o „Nicula Ţibleşului”, pentru că e o biserică foarte frumoasă, ci o perlă a Văii Ţibleşului.
Rep.: - Părintele profesor Stelian Tofană, care a fost încă de la începutul construirii mănăstirii alături de dumneavoastră, a spus acolo, la mănăstire, dar şi în scrierile sale de specialitate, că mănăstirea Dobric este „perla” Ţibleşului.
Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre icoana de la mănăstire, despre istoricul ei, despre cum a ajuns la mănăstire, ce reprezintă icoana, iar pentru că, pentru creştini, întotdeauna pildele sunt binevenite, să ne spuneţi şi câteva cazuri concrete.
Maica stareţă Veronica: - Icoana este o copie a unei icoane foarte-foarte vechi din Ucraina. În 2007, un preot de la Bucureşti, a visat-o pe Maica Domnului, care i-a zis: „Du-mă la Dobric!”. La început, când m-a sunat chiar m-a amuzat. A venit la noi, la mănăstire, iar dânsul, împreună cu câţiva parlamentari din acea perioadă (şi eu am fost la Parlament), s-au gândit cum să găsească bani, deoarece icoana era destul de scumpă. Eu am renunţat, dar dânşii n-au renunţat. În 2007, de Bunavestire, ne-a adus această copie la mănăstire.
Sărbătoarea Buneivestiri, 25 martie, era într-adevăr sărbătoare la noi, dar nu de o amploare atât de mare. Dânsul a purtat în procesiune icoana pe la mănăstirile din Râmnicu Vâlcea, pe Valea Oltului, iar de acolo a venit pe la Sibiu, la Alba Iulia, spre Târgu Mureş, iar seara a ajuns la noi. Icoana e o mare binecuvântare pentru mănăstirea noastră pentru că de atunci lucrurile s-au aşezat. În primul rând, Maica Domnului a dat mănăstirii cea mai mare binecuvântare care se putea da. Şi eu am suferit de o boală incurabilă, iar Maica Domnului m-a vindecat, pentru că icoana era în mănăstire. Şi nu doar eu m-am vindecat, mulţi credincioşi care au venit şi s-au rugat la icoană au primit răspuns de la icoană. Unii au avut parte de vindecări, iar alţii au primit răspunsul la necazurile pe care le aveau. De aceea, pentru noi, icoana este cel mai frumos dar pe care putea să ni-l dea Maica Domnului, chiar ne gândeam că ridicăm şi o biserică, dar ar fi bine să avem şi o icoană. Şi, iată că, Maica Domnului ne-a ascultat rugăminţile destul de sărace şi, când nici nu ne gândeam, ne-a trimis această icoană. De aceea suntem recunoscătoare şi acelui preot din Bucureşti care ne-a adus-o, dar în primul rând Maicii Domnului care şi-a dorit să poposească aici, şi-a dorit să fie aici, la mănăstirea Dobric, pentru a fi un bastion pentru lupta noastră strămoşească acolo. Noi chiar o iubim. Eu nu spun multe lucruri. Dar, aşa cum am mai spus-o şi altădată, chiar şi o icoană din hârtie face minuni, darmite una care e o copie a unei icoane făcătoare de minuni.
Din ceea ce am citit pe site-ul radioului Renaşterea, se pare că această icoană a avut-o un oraş din Ucraina, în care ciuma făcea ravagii, iar locuitorii, rugându-se la această icoană, au fost vindecaţi.
Este o mare bucurie pentru noi şi tocmai de aceea, vreau să înţeleagă creştinii că, plecându-ne genunchii la această icoană, Maica Domnului va rândui şi salvarea din această mare încercare care s-a abătut asupra noastră. Să ne ajute Maica Domnului.
Rep.: - Icoana făcătoare de minuni vă aşteaptă la Dobric în fiecare zi şi, cu mult mai mult, acum, să cântăm împreună şi să ne bucurăm de slujba arhierească ce va avea loc de Adormirea Maicii Domnului.
Vă rog să ne spuneţi câteva din proiectele mănăstirii, pentru că nu întâmplător biserica de aici este numită „perla” Ţibleşului. Într-adevăr biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului este acolo ca o floare, ca un crin în mijlocul Văii Ţibleşului.
Maica stareţă Veronica: - Pe lângă biserica care a fost binecuvântată anul trecut, în acest an bunul Dumnezeu ne-a ajutat şi am adus şi mobila, stranele din biserică şi Sfântul Altar şi dulapurile. În afară de biserica mare, avem o casă monahală unde, tot în acest an, am terminat etajul, cu nişte chilii pentru musafirii de seamă pe care îi vom avea de sărbători şi de praznicele mari. Apoi, tot în corpul de chilii avem o sală de şedinţă, sau mai bine zis culturală, mai avem puţin şi va fi şi ea finalizată, şi biblioteca. Am lucrat şi la căminul de bătrâni, dar acolo merge mai greu pentru că nu prea avem fonduri. Pe lângă toate proiectele pe care mănăstirea le are de făcut, chiar şi în această perioadă grea, avem ca ascultare să construim o bisericuţă în satul Agrişel de pe Valea Ţibleşului, iar cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit s-o acoperim şi au început lucrările de tencuială şi de culoare în exterior. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom finaliza şi acest proiect destul de greu pentru noi. Crucile care au fost sfinţite în acest an au fost aduse din Ucraina, de la Kiev, sunt cruci care vor apăra zona, aşa cum spunea Înaltpreasfinţitul nostru când a venit să le sfinţească pe cele de la biserica noastră, Adormirea Maicii Domnului, spunând că aceste cruci vor proteja o zonă foarte întinsă. Şi cu adevărat, nu doar satul Dobric, dar şi zonele de lângă, nu au avut parte de calamităţi sau trăznete, gheaţă, Maica Domnului şi Crucile de pe biserica Adormirii Maicii Domnului de la Dobric protejează zona. Nici copacii nu au îngheţat în primăvară. Să ne ajute bunul Dumnezeu să ducem aceste proiecte la capăt, iar din această toamnă ne gândim să începem un nou proiect, dacă ne ajută bunul Dumnezeu şi mai ales Maica Domnului. Suntem în tratative să începe şi pictura bisericii Adormirea Maicii Domnului, o lucrare destul de scumpă, iar în această perioadă este destul de greu. Într-adevăr, icoana pe care o avem ne-a dat o mare binecuvântare şi, cu ajutorul Maicii Domnului, vom începe şi această lucrare.
Rep.: - Biserica din curtea mănăstirii este extraordinar de frumoasă, nu ştiu câte mănăstiri au şi o biserică aşa de frumoasă, bine gândită arhitectural. Vă felicit pentru acest lucru.
Maica stareţă Veronica: - Cu mare bucurie vă invităm să fiţi alături de noi. Fiind în această perioadă atât de dificilă este bine să respectăm regulile, să ne ferim, să purtăm măşti. În această perioadă să ne rugăm mult mai fiebinte pentru ca Maica Domnului să ne asculte rugăciunile şi cu ajutorul ei să depăşim acest moment dificil. La toţi cei care îşi vor îndrepta paşii spre mănăstirea noastră, Maica Domnului să le poarte de grijă şi să-i ajute pe parcursul vieţii lor, în toate zilele şi în tot ceasul.

Program
14 august 2020
Ora 18.45 – Primirea Preasfinţitului Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
Ora 19.00 – Vecernia şi Litia
Ora 20.00 – Paraclisul şi cuvântul de învăţătură rostit de pr. prof. dr. Stelian Tofană
Ora 22.00 – Prohodul Maicii Domnului
– Cuvântul de învăţătură rostit de pr. dr. dir. Liviuţ Vidican Manci
-Înconjurarea Bisericii
-Molifele Sf. Vasile cel Mare
15 august 2020
Ora 01.00 – Utrenia şi Sfânt Liturghie
Ora 06.30 – Sfântul Maslu
Ora 08.00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului
Ora 9.30 – Întâmpinarea Preasfinţitului Părinte Benedict Bistriţeanul, urmată de Sfânta Liturghie şi cuvântul de învăţătură rostit de Preasfinţia Sa

Conform Radio Renasterea, Icoana Maicii Domnului „Eleusa” de la Mănăstirea „Sfântul Evanghelist Luca” Dobric resprezintă deplinătatea iubirii dintre Dumnezeu și om, o iubire care nu poate fi obținută decât cu intermediul unui apropiat al Bisericii, în acest caz Maica Domnului. Maica Domnului îl ține pe Fiul ei, care Își ține fața îndreptată spre ea și are cel puțin o mână în jurul gâtului ei sau al umărului. Maica Domnului simbolizează Biserica în acest caz. Pe data de 8 iulie 1337, un îngrijitor de la Biserica „Sfânta Treime” din Novgorod a auzit un zgomot în interiorul bisericii și a mers să vadă ce se întâmplă. Acesta a fost uimit să vadă că icoana Maicii Domnului care era așezată pe al doilea nivel de icoane, deasupra ușii dinspre nord a iconostasului, a părăsit locul său și plutea în aer. Din ochii Fecioarei Maria curgeau lacrimi. Îndată a fost înștiințat Arhiepiscopul Alexie, care a venit la biserică înconjurat de cler și de o mulțime de oameni. După aceasta, a fost făcut un iconostas special, în care a fost așezată icoana Maicii Domnului, după care s-a stabilit ca dată de prăznuire, ziua de 8 iulie. În același an, orașul Novgorod a fost cuprins de ciumă. Oamenii au mers în număr foarte mare să se roage înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ciuma a dispărut. În anul 1352, Arhiepiscopul Vasile a instituit o procesiune anuală cu icoana Fecioarei Maria, care se face de la Biserica „Sfânta Treime”, până la Biserica „Sfânta Sofia”. În vara anului 1366, Biserica „Sfânta Treime” a ars, dar icoana „Eleusa” plutea în aer, deasupra flăcărilor. Arhiepiscopul Alexie a venit îndată la biserică și, după ce a rostit mai multe rugăciuni, icoana a coborât în mâinile lui. Imediat după aceasta, focul s-a stins în mod minunat, dar pe spatele icoanei a rămas o urmă de arsură de șapte centimetri, ca mărturie a minunii. Marele Cneaz Ivan al III-lea a luat icoana și a dus-o la Moscova în anul 1397, unde a rămas până în anul 1508. În acea perioadă, Maica Domnului i-a apărut în vis Cneaghinei Maria și i-a poruncit ca să ducă icoana înapoi la Novgorod.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5