În Măluţ, povestind la gura sobei

Circulă prin Măluţ o poveste, o legendă poate, pe care sătenii o amplifică şi de care sunt tare mândri şi făloşi. Se spune că, între cele două războaie mondiale, un măluţan sfătos, badea Pop, pleacă în Bucureşti (la început de secol XX, mulţi măluţeni, bărbaţi şi femei, lucrau aici sezonieri, mai ales în zona Dudeşti). Îmbrăcat într-un frumos costum popular românesc, cu cizme şi şapcă neagră de bărcă (era iarnă), se plimba pe Calea Victoriei. Se uită într-o parte şi în alta, admiră casele cele mari, se miră, se mai opreşte din când în când şi la un moment dat aude: Bade Pop, bade Pop... şi vocea se pierde în stradă (nu erau atâtea maşini). Din nou, aceeaşi voce: Bade Pop, bade Pop! Se întoarce omul nostru şi vede la balconul unei clădiri impunătoare un bărbat înalt, cu o figură maiestuoasă, care-l întreabă: Bade Pop, ce mai fac măluţenii? Ştiţi cine era? Era nimeni altul decât prim-ministrul Maniu.

          Aceeaşi întrebare îşi caută câteva răspunsuri. Ce mai fac astăzi? Ei, câţi or mai fi, tineri dar mai cu seamă bătrâni, îşi pierd, din păcate, tradiţia. De Anul Nou nu mai urcă nimeni pe Coasta lui Toader. Nu pentru că n-ar fi voie (e un teren privat), ci nu mai are cine. Există aici un obicei interesant. La trecerea dintre ani, un grup de tineri „împleteau” o roată uriaşă, o aprindeau şi o rostogoleau în jos, în vreme ce se strigau numele celor ce, credeau tinerii, se vor căsători în noul an. Era apoi un alt obicei – Vergelul, unde se adunau însuraţii şi jucau toată noaptea, cu băutura alături, horinca de mălai. Acum, s-au pierdut aceste frumoase datini.

          Peste Someş s-a instalat un pod de gheaţă, iar unii au trecut dincolo pe la Luntrea lui Groşan şi al lui Isidor, să taie răchiţi pentru foc. Sunt -12 grade, e gerul Bobotezei şi trebuie căldură. Prin Bărc, pe Vale, răchitele devin lemnele pentru încălzit ale săracului. La Fântâniţă apa potabilă n-a îngheţat, în schimb, mai în sus se întinde pădurea de spini şi mărăcini acoperită cu zăpadă. Terenuri pustii ce-şi aşteaptă proprietarii-lucrătorii. Prin sat e destulă linişte. La Strajă, pe banca de lângă gardul lui lelea Măriuţă (îi murise bărbatul la Cotul Donului şi-şi crescuse cu greutate cei trei feciori: Vasile, un om pâinea lui Dumnezeu, Ioan – un biolog de mare competenţă şi Gavrilă – doctorul, un poet de o sensibilitate aparte) nu-i nimeni. Nici măcar Aurel al lui Bilţu. Plecase în toamna lui 2016 la ceruri. Era un om, în felul lui, deosebit. Un povestitor înnăscut, nutrea o ură faţă de cei ce l-au „băgat” în colectiv şi-i luase pământul (avea stogul cel mai mare la treierat în arie). Îşi iubea copiii (a avut multe necazuri), era neiertător, prin cuvânt, cu mincinoşii, era un om pe care îl puteai asculta ore întregi fără să te plictiseşti. E o pierdere pentru noi cei ce l-am cunoscut şi mai ales l-am ascultat prin anii copilăriei.

          Cireşarii îşi fac acum, la gura sobei, planuri de viitor. Plantaţiile, unele se usucă, se taie şi se aruncă în foc. Alţii deja şi-au făcut planul de afaceri pentru 2017. Tânărul pensionar Mărgineanu, un cireşar adevărat (a obţinut ceva venituri în 2016), este deja cu gândul la livadă. Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice şi naturale (gunoiul de grajd devine o raritate, zootehnia în Măluţ însemnând câteva vaci cu lapte şi trei cai şi, bineînţeles, ovinele) lucrările de tăiere, apoi, în primăvară, săpatul în jurul pomilor, urmând marea lucrare, stropirea. Nu se mai face manual cu atomizorul în spate, nici nu se poate, ci cu pompa tractată de tractorul lui Dorin de pe ulicioară.

          La şcoala veche, două săli aşteaptă donatorii. S-a lansat ideea amenajării unui muzeu al satului (ideea i-a aparţinut unui ziarist din partea locului şi a fost lansată la Maialul din 2016), până când mai sunt unelte ce ţin de gospodăria ţărănească (deşi cazangiul îmi spunea că sunt aduse ca şi lemne de foc roţi, feleherţuri, cujeci, loitrare, troci) şi mai există în curţile gospodarilor, ele trebuie păstrate şi aduse la muzeu. Sunt câţiva săteni inimoşi: prof. Morar şi Roşca, viceprimarul Cornel Săsărman, părintele Gavrilă Fazacaş, cantautorul Valer Câmpan, cooperatistul V. Săsărman care doresc să se implice în această frumoasă acţiune. Deocamdată, există câteva documente, respectiv cărţi poştale trimise de Gavrilă a lui lelea Dochiţă, de la Cotu Donului (unde a şi murit) sau însemnări ale vrednicului de pomenire preotul Vasile Câmpan, cărţi ale autorilor măluţeni, fotografii vechi şi multe altele ce ar sta bine într-un spaţiu muzeistic local.

          Ce mai fac măluţenii? Petrec (de sărbători) cum niciodată n-au mai petrecut, aşa cum sună şi Imnul Măluţului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5