Mărci poştale: costumul popular de pe Someş, în tandem cu cel din zona Cracovia

*au în comun păunul

Pentru a marca împlinirea a două decenii de la semnarea Tratatului cu privire la relaţiile prieteneşti şi la cooperarea dintre România şi Republica Polonă, Romfilatelia introduce în circulaţie o emisiune comună de mărci poştale realizată în parteneriat cu Poşta Poloneză - Poczta Polska, intitulată Artă populară - costume populare tradiţionale.
Romfilatelia celebrează acest eveniment abordând o tematică ce exprimă perenitatea artei populare, sintetizată în mod exemplar prin costumul tradiţional, o adevărată „carte de identitate” pentru numeroase generaţii, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Cele două costume populare tradiţionale reproduse pe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 8,10 lei reprezintă: zona Bistriţa-Năsăud - costumul românesc denotă optimism, exprimat plastic de contrastul dintre pânza albă a cămăşilor şi roşul puternic al broderiilor şi zona Cracovia - costumul polonez este viu colorat, alăturând albului şi negrului frumoase şi puternice nuanţe de roşu şi albastru.
Elementul caracteristic comun al acestora îl reprezintă pana de păun, simbol al tinereţii şi optimismului, purtată de feciori în ambele culturi populare.

Emisiunea este completată de plicul „prima zi” şi machetată într-o coliţă dantelată, o minicoală de 10 timbre şi o coală de 20 de timbre. Pe manşeta coliţei emisiunii este reprodusă sigla prieteniei polono-române, concepută de graficianul polonez Jacek Doszyn, lucrare câştigătoare a concursului organizat la începutul anului 2013 de către Institutul Polonez din Bucureşti, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe din Bucureşti şi al Ambasadei Republicii Polone în România. Sigla este destinată să însoţească şi să evidenţieze toate evenimentele organizate pe parcursul anului 2013 destinate aniversării a 20 de ani de la semnarea Tratatului cu privire la relaţiile prieteneşti şi la cooperarea dintre România şi Republica Polonă.

Începând de miecuri, 11 septembrie 2013, emisiunea comună de mărci poştale România - Polonia Artă populară - costume populare tradiţionale va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti' din Bucureşti pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]