Mare sărbătoare a Sânzienelor la Maieru, cu participare basarabeană

Dan Popescu

Sâmbătă s-a derulat la Muzeul „Cuibul visurilor” din Maieru o mare Sărbătoare a Sânzienelor măierene, cu o participare selectă, 80 de oameni de cultură, intelectuali, profesori, scriitori şi un grup de eleve-sânziene foarte frumos îmbrăcate în costume tradiţionale şi cu coroniţe pe cap.
Înainte de începerea propriu-zisă a Sânzienelor, ne-a vizitat o mică delegaţie de scriitori de la Chişinău, membri ai Societăţii Culturale „Limba Noastră cea Română”, care a lansat cartea scriitorului Val Butnaru, „Misterioasa dispariţie a lui Teo Neamţu”. Am prezentat scriitorilor basarabeni muzeul şi i-am invitat să rămână la desfăşurarea sărbătorii Sânzienelor măierene, invitaţie acceptată imediat. Delegaţia a fost condusă de doamna Valentina Butnaru şi a avut ca gazdă în ţara noastră pe domnul Ioan Seni, preşedintele despărţământului ASTRA Năsăud.
Scriitorul Val Butnaru a primit numeroase premii în cariera sa, printre care Premiul „IL Caragiale” al Academiei Române. Este şi un reputat jurnalist, a activat la „Radio Europa Liberă”, jurnalul „Orlando” din SUA, jurnalul „Tinerimea Moldovei”, a fost redactor şef adjunct la „Sfatul Ţării” şi director artistic la Teatrul „Eugen Ionescu” din Chişinău, unde a fondat şi „Jurnal de Chişinău”. A scris peste 20 de piese de teatru. Cartea a fost lansată pentru prima dată aici la „Cuibul visurilor” din Maieru.
Doamna Valentina Butnaru, scriitor, preşedintele Societăţii Culturale „Limba Noastră cea Română”, din Chişinău, ne-a spus, „Sunt dintr-o familie de deportaţi, părinţii mei au fost reabilitaţi printr-o hârtie...Cei născuţi în Siberia îşi caută moartea inconştient...Domnul Sever Ursa m-a învăţat nişte lucruri mari, într-o corespondenţă cutremurătoare.”
Invitatul de onoare al zilei, cel mai drag mie, a fost domnul profesor Sever Ursa, ctitorul muzeului. Dânsul ne-a spus, cu acelaşi glas duios, echilibrat, magnetic, parcă adunându-se într-un vis curat,”Îmi pare bine să mai vorbim aici lângă rădăcinile unui sat românesc, mândria Carpaţilor...Eram în Basarabia în 1990, cu o delegaţie românească, am vizitat cu emoţie locurile care au adus un grăunte de lumină, aici, unde s-a născut veşnicia. Familiile basarabene, pline de credinţă şi speranţă...Există undeva un suflet care se gândeşte la noi.”
I-am salutat pe oaspeţi şi i-am asigurat că mulţi dintre noi cei de aici, simţim în colţul ochilor acea lacrimă a Basarabiei care parcă nu se mai termină. Însă, mai devreme sau mai târziu, graniţa Prutului va fi istorie.
La ora 12 a început Sărbătoarea Sânzienelor măierene. Am salutat şi am mulţumit oaspeţilor care au venit la Cuib, am făcut o scurtă prezentare a muzeului nostru, după care au urmat luările de cuvânt. Au prezentat comunicări scriitorii, prof. dr. Vasile Filip, Ioan Mititean, Mircea Daroşi, Dan Popescu şi farm. Alexandru Cherecheş, care a debutat la astfel de evenimente. Domnul prof.Vasile Filip ne-a vorbit, printre altele, de „spiritul local în ochi străini”, amintind că „Biserica s-a adaptat şi a asimilat izul păgân al Sânzienelor”, dl.prof Mircea Daroşi ne-a spus, „Toţi ducem dorul de Dumnezeu, ducem dorul de iubire, recuperăm ce se mai poate, ne este dor de Sânziene pentru că sunt ale noastre”, dl. prof. Ioan Mititean a venit „cu sufletul românesc cel pur dintotdeauna.”De asemenea, a mai luat cuvântul, sentimental ca de obicei, doamna Floarea Pleş, un discurs plin de dragoste şi farmec.
Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar, ele erau nişte femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele. Sunt zâne bune, dar ele pot deveni şi forţe dăunătoare, pot stârni din senin vijelie, pot aduce grindina, îi loveşte pe păcătoşi cu „lanţul Sânzienelor”. Sărbătoarea Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeiţa Diana. După alţi specialşti, sărbătoarea îşi are originea înt-un cult geto-dacic străvechi al soarelui, Sânzienele fiind adesea reprezentate de traci , înlănţuite într-o horă. Focul este generator, purificator, distrugător. În tradiţia iudaică focul este legat de prezenţa lui Dumnezeu,rugul aprins este locul în care Dumnezeu i se arată lui Moise, iar rugul arde fără să se mistuie. La Maieru se aprind focuri, după căderea nopţii, pe fiecare deal, se aprinde şi o roată mare care va fi rostogolită de pe un deal, ca simbol al soarelui. Fata care sare de nouă ori peste foc, îşi va afla ursitul până la sfârşitul anului. Parcă, în această noapte, s-ar relua legenda din Tristan şi Isolda. Noaptea de Sânziene are rolul filtrului magic, unindu-i pe cei doi îndrăgostiţi într-o veşnică iubire.
Cu prilejul Sânzienelor, muzeul „Cuibul visurilor” a organizat expoziţia de pictură pe sticlă, „Aripi spre lumină”, a pictoriţei, prof. Lenuţa Anastasia Pop, sunt 23 de lucrări, tablouri pictate în stil neo bizantin, câteva lucrări aparţin fiicei pictoriţei, Silvia, venită cu viitorul soţ, Iosif, costumată în Sânziană. De asemenea a fost prezentată o proiecţie video, de către Ilie Hoza, despre această tradiţională sărbătoare.
Atmosfera din amfiteatrul muzeului a fost destinsă, tandră, romantică, parcă ne-am simţit mai români decât în alte zile. Multe doamne au venit costumate în Sânziene. Am văzut-o şi pe prof. dr. Livia Dănilă, preşedintele ASTRA Beclean, cu soţul său Leon. Acolo sus, Liviu Rebreanu îşi poartă zâmbetul către Cuibul său cu visuri.
Pictorul şi sculptorul Nechita Bumbu, din Nepos, a făcut, pentru Cuib, un gest superb, i-a donat un tablou cu imaginea Bisericii de piatră de pe Deal, din Maieru. Mulţumim. Şi eu am făcut o donaţie în această zi, am donat 30 cărţi personale, „Cuibul visurilor 2016”.
S-au adus la Cuib un mare buchet de trandafiri roşii, un la fel de mare buchet cu crini albi imperiali, care s-au alăturat florilor de Sânziene.
În partea a doua a evenimentului a urmat un program artistic. Am făcut apel la prieteni personali, cunoscuţii interpreţi de muzică populară autentică, Viorica Hojda, Lucreţia Pomohaci şi Dănilă Filipoi, pe aceşia i-am numit, în presă, cu mulţi ani în urmă, drept „Triunghiul de Aur de la Şanţ”. Am făcut apel la ei şi au răspuns imediat, pentru că aşa răspund adevăraţii prieteni. Sunt oameni care respectă întocmai autenticitatea cântecului şi a costumului tradiţional românesc. Lucreţia Pomohaci, sentimentală şi ingenuă aşa cum o ştim, „am emoţii”, a şoptit dânsa înainte de a începe prima melodie, Dănilă Filipoi, orice ai zice, dragă Dani, şi tu eşti un romantic, cu voce melodioasă, bine ondulată, cu expresie, şi în fine, veşnic frumoasa Viorica Hojda, am botezat-o cândva, în presă, drept „Regina Şanţului”, pentru vocea sa care ne fură inima. Vio rămâne pentru mine veşnicul mesaj al speranţei şi frumosului. Cei trei ne-au oferit un regal al melodiei autentice ardeleneşti.
În închierea programului am adus pe scenă pe foarte talentata copilă Amalia Ţuţuruga, domnişoară în devenire, de 11 ani, din Salva, însoţită de părinţii ei, Mihaela şi Nicolae, precum şi de miniorchestra formată din două persoane, vioară şi acordeon, prof. de muzică, care o şi pregăteşte, Valer Fodorca, coregraful Ansamblului „Păunaşii Salvei”, directorul Căminului Cultural din Salva şi prof. Leon Scridon, ambii îmbrăcaţi în costum tradiţional autentic. Amalia Ţuţuruga este un mare şi real talent, are o voce cu mari disponibilităţi de exprimare, copila aceasta a uimit amfiteatrul „Cuibul visurilor” şi dacă este bine îndrumată, cu siguranţă va ajunge departe, am să-i urmăresc destinul artistic. Mama sa este o Amalia mai mare.
Mulţumim tuturor pentru participare, mulţumim Centrului Judeţean pentru Cultură BN, personal managerului dr. Gavril Ţărmure, pentru ajutorul financiar acordat, mulţumim românilor noştri de dincolo de Prut, mulţumim ctitorului acestui muzeu, dl. prof. Sever Ursa, mulţumim celor care ne-au ajutat, într-un fel sau altul.
Sărbătoarea Sânzienelor de la „Cuibul visurilor” din Maieru s-a încheiat în parfum de crini. Cuibul a rămas iar singur, însă nu pentru multă vreme. Pentru că actul de cultură este un act al salvării.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]